Reclamă

Anthony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite a revenit în Israel, cu un mesaj clar: e nevoie de o soluție urgentă pentru încetarea conflictului, pe care a și prezentat-o. Mai mult, este necesar ca Israelul să limiteze pierderile umane din Fâșia Gaza, care se confruntă deja cu o criză umanitară de proporții.

SUA cere încetarea focului în Israel. Soluția găsită de americani, refuzată categoric de Tel Aviv

Anthony Blinken, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, face un nou tur diplomatic în Orientul Mijlociu. Prima lui oprire a fost Israelul, stat față de care Joe Biden și-a exprimat susținerea încă de la începutul războiului.

La 4 săptămâni de când Tel Avivul a ordonat un asalt „total” asupra Fâșiei Gaza, cu care SUA a fost de acord, Blinken vine cu un mesaj care îndeamnă la pace.

Secretarul de stat american a vorbit despre soluția „celor 2 state”, care ar trebui să rezolve problema dintre Israel și Palestina, veche de peste 80 de ani. Blinken susține că aceasta ar fi „singura cale” prin care atât cetățenii israelieni, cât și cei palestinieni, ar fi în siguranță.

Mai mult decât atât, dacă s-ar alege la această înțelegere, poporul palestinian ar avea, în sfârșit, dreptul pe care SUA îl numește legitim „să trăiască într-un stat al lor, în care li se poate asigura securitatea, libertatea, oportunități și demnitate.”

U.S. Secretary of State Antony Blinken arrives in Tel Aviv, Monday Oct. 16, 2023, from Jordan. Jacquelyn Martin/Pool via REUTERS

Blinken a mai vorbit în Tel Aviv și despre importanța unei pauze umanitare în Fâșia Gaza. Acest lucru ar permite camioanelor cu ajutoare umanitare, blocate la punctul de trecere Rafah, să ajungă în siguranță la palestinienii refugiați, cărora războiul le-a luat tot: case, familii, siguranță.

Numărul morților din Fâșia Gaza crește alarmant de la o zi la alta. Ministerul Sănătății palestinian susține că sunt peste 9.000 de morți, dintre care cel puțin 3.000 sunt copii.

Șeful diplomației americane a mai vorbit și de ostatici, dar și de cetățenii străini, blocați în regiunea de conflict.

Trebuie să mărim urgent și consistent ajutorul umanitar care ajunge în Gaza, dar și să scoatem de acolo cetățenii străini., a declarat acesta.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro