Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

SUA a închis Ambasada de la Kiev. Ce spun reprezentanții despre posibilul pericol

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • 2 minute de citit
SUA a închis Ambasada de la Kiev. Ce spun reprezentanții despre posibilul pericol
Colaj Substantial

Statele Unite ale Americii își închide ambasada din Capitala Ucrainei, după ce Rusia se află cu armata la graniță. Personalul diplomatic care a rămas în țară, va fi transferat pentru o perioadă temporară în Lvov, un oraș în vestul Ucrainei, pentru a fi la adăpost. 

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat în comunicatul de presă că își dorește siguranța personalului american și cere cetățenilor să părăsească Ucraina.

„Am ordonat aceste măsuri dintr-un singur motiv – siguranţa personalului nostru.  Îndemnăm cu tărie pe toţi cetăţenii americani rămaşi în Ucraina să părăsească imediat ţara. Calea diplomaţiei rămâne disponibilă dacă Rusia alege să se angajeze cu bună-credinţă. Aşteptăm cu nerăbdare revenirea personalului la Ambasadă de îndată ce condiţiile o permit.” a declarat Antony Blinken, în comunicatul de presă.

Ambasada SUA

SUA dorește soluționarea conflictului pe cale diplomatică

În urmă cu câteva zile, și consilierul american pentru securitatea națională, Jake Sullivan le-a cerut cetățenilor americani să plece din Ucraina, dându-le termen de 48 de ore. Totodată, aceștia își doresc soluționarea conflictului pe cale diplomatică, fără a avea nevoie de armată.

„Aceste precauții nu subminează în niciun fel sprijinul nostru sau angajamentul nostru față de Ucraina. Angajamentul nostru față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei este neclintit. De asemenea, continuăm eforturile noastre sincere de a ajunge la o soluție diplomatică. Rămânem angajați cu guvernul rus în urma apelului președintelui Biden cu președintele Putin și a discuției mele cu ministrul de externe Lavrov. Calea către diplomație rămâne disponibilă, dacă Rusia alege să se angajeze cu bună-credință. Așteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem personalul la Ambasadă de îndată ce condițiile o permit.”, a declarat Jake Sullivan.

Serviciile consulare la Ambasada SUA sunt suspendate începând de duminică. O mică prezență consulară va fi în Lviv pentru servicii de urgență. Oficialii le-au cerut cetățenilor americani să părăsească cât mai repede Ucraina, care, în moment, reprezintă o posibilă zonă de conflict și poate fi invadată de Rusia oricând.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate