Pe cât de plăcut este să călătorești cu avionul, pe atât de epuizantă și obositoare este așteptarea pe culoarele aeroportului. Însă, dacă vrei să scapi de toată agitația și de scaunele incomode, trebuie să știi că inclusiv pe Aeroportul Otopeni există un VIP Lounge la care poți avea acces, însă, cu o singură condiție.
Aeroportul Otopeni este tranzitat în fiecare zi de mii de persoane, însă, puțini sunt cei care știu de existența salonul VIP, destinat exclusiv călătorilor. Acesta a fost deschis de mai bine de trei ani, iar în tot acest timp, unele persoane nici măcar nu au îndrăznit să-i treacă pragul.
Aeroportul Henri Coandă dispune de două Saloane Business, amplasate în zona porților de îmbarcare 3 și 9, la etajul doi al terminalului de plecări internaționale.
De obicei, accesul aici se face dacă aveți o invitație din partea operatorului aerian, dacă sunteți titularul oricăruia dintre cardurile Premium eligibile emise de o bancă românească sau dacă achitați doar 45 de euro (direct la recepție, rezervarea nu este necesară).
Așteptarea este mult mai plăcută în astfel de saloane
Pentru a scăpa de achitarea taxei de 45 de euro, este suficient să prezentați cardul Premium. Printre băncile care garantează acces pe baza cardului Premium se numără Banca Transilvania, cu cardul Star Gold BT, dar și Revolut.
Odată ajunși în VIP Lounge-ul din Aeroportul Otopeni, veți beneficia de servicii exclusive, precum și de apă, cafea, vin sau gustări gratuite. În fiecare salon VIP sunt disponibile ziare și reviste, precum și acces gratuit la internet wireless de mare viteză.
Fiecare salon oferă o zonă de relaxare cu fotolii confortabile și stații de încărcare a dispozitivelor electronice dar și o zonă pentru fumători. În plus, pentru pasionații de priveliști frumoase, saloanele VIP de la Aeroportul Otopeni oferă o vedere panoramică spre platforma aeroportuară și aeronave.
Așa că, data viitoare, dacă trebuie să așteptați mult înainte de îmbarcare, puteți profita de avantajul a intra la VIP Lounge.