Știm cu toții că odată cu sosirea Paștelui, o mulțime de tradiții și obiceiuri își fac și ele apariția. Însă, sunt multe despre care creștinii nici măcar nu au auzit. Știm cu toții că în Joia Mare se înroșesc ouăle, se taie mielul, se fac drobul cozonacul, pasca și alte preparate specifice sau doritoare de către fiecare.
De asemenea, majoritatea știm că în anumite sate, în Duminica Paștelui, creștinii se spală pe fața cu apa neîncepută în care a fost pus un ou roșu. Cu toata acestea, tradiția despre care foarte puți au auzit este legată de flori. Tu știai că și florile reprezintă un obicei important în această sărbătoare? Ei bine, da. Iată și explicația
Florile, un obicei important de Paște
Foarte puțin români știu că în anumite zone ale țării, tinerii flăcăi trebuie să se ducă cu flori la casele fetelor pe care le îndrăgesc. Pentru a-și arăta dragostea, aceștia trebuie să le ofere musai un buchet de flori și un ou roșu. În plus, știai că în Câmpulung Moldovenesc, coșul de Paște conține flori, pe lângă mâncărurile tradiționale?
Aceste minunății sunt extrem de importante în aceste zile de sărbătoare. De aceea, nu uita ca pe 24 aprilie să practici obiceiurile menționate mai sus. În plus, dacă și tu ești unul dintre iubitorii de flori, nu lăsa să se piardă tradiția și dă tonul unei sărbători de vis. Poți începe să confecționezi tot felul de buchete și aranjamente florale pentru a-ți impresiona invitații cu cele mai frumoase ornamente. Cu siguranță ți vor îmbogăți masa și vor stârni emoții celor din jur.
Proverbul celebru spus de către înțeleptul Solomon
Înțeleptul Solomon avea un proverb care a devenit celebru: „Un prânz de verdețuri și pace este mai bun decât un bou îngrășat și ură!”. Așa că nu uita să te reunești cu cei dragi. Și mai ales, să le oferi multă dragoste și armonie, oriunde ați petrece Sfânta zi de Înviere. Iar în cazul în care nu le poți fi alături la masa de Paște, transmite-le gândurile tale bune și sentimentele neîmpărtășite. Nu uita să le trimiți și un buchet de flori!