Stegarul dac protestează din nou: Cezar Cătălin Avrămuță s-a urcat pe o macara din București
Cezar Cătălin Avrămuță, cunoscut ca „Stegarul dac”, a declanșat din nou un protest inedit, urcându-se pe o macara în zona Bulevardului Maniu din București. Circulația a fost temporar oprită, iar echipajele de la SMURD au pregătit o saltea de protecție, anticipând un eventual risc pentru acesta.
„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani. De asemenea, echipele de negociatori, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sosite la adresă, relaționează cu bărbatul în cauză. Totodată, în sprijin s-au deplasat și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov. La acest moment, activitățile sunt în desfășurare, pentru gestionarea situației și pentru prevenirea oricărui pericol la care se expune bărbatul în cauză”, a declarat Poliția Capitalei într-un comunicat.
În timpul protestului său, Cezar Cătălin Avrămuță a realizat mai multe transmisii live pe Facebook. În prima, el susține că poliția nu îl descoperise încă, iar traficul continua să se desfășoare normal în zonă. „Foarte probabil când o să cobor o să mă ducă iar la spital, pe motiv că îmi pun viața în pericol,” a afirmat acesta.
Ulterior, într-un nou video în care perimetrul fusese deja delimitat și salteaua de aer era amplasată, Avrămuță a îndemnat autoritățile „să plece acasă”, susținând că „este o lovitură de stat” și criticând capacitatea acestora de a gestiona alegerile.
Avrămuță, supranumit „Stegarul dac”, este cunoscut pentru participările sale la proteste, adesea purtând cămașă populară albă și fluturând un steag tricolor. „Specialitatea” sa constă în proteste la înălțime, un exemplu fiind momentul în care s-a cățărat pe clădirea Universității sau cea a Ministerului Sănătății. De-a lungul timpului, a fost internat de mai multe ori pentru evaluare psihiatrică la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, în 2021 acesta fiind susținut de avocata Diana Ivanovici Șoșoacă. Tot în 2021, Avrămuță a escaladat fațada Înaltei Curți de Casație și Justiție protestând împotriva sistemului judiciar.





