Ștefania și Speak s-au întâlnit când se așteptau cel mai puțin. Chimia dintre ei a fost atât de mare, încât nu au stat prea mult pe gânduri înainte de a forma un cuplu. Speak a afirmat de fiecare dată când a avut ocazia că relația cu Ștefania este cea mai lungă din viața lui. Având în vedere că i-a oferit inelul pe când se aflau pe „Drumul Comorilor”, fanii se așteapta ca cei doi să facă pasul cel mare.

Ștefania și Speak au deja peste doi ani de când s-au logodit. Din păcate, contextul pandemiei nu a fost deloc favorabil pentru organizarea unui eveniment de mare anvergură. Cei doi îndrăgostiți au declarat că au idee, în linii mari, cum va arăta nunta lor. Având în vedere că sunt foarte cunoscuți și activează de ani buni pe scena muzicală, Speak și iubita lui știu un lucru sigur: vor avea foarte mulți invitați.

Ștefania și Speak, pregătiți să facă pasul cel mare. Cum și-ar dori artistul să se îmbrace iubita lui în ziua nunții
Instagram

Cum va arăta Ștefania în ziua nunții?

Speak a spus de multe ori că la nunta lui se va simți ca un invitat, deoarece Ștefania va fi cea care se va implica cel mai mult. Evenimentul va fi organizat fix după gusturile Ștefaniei care se va simți ca o prințesă în ziua cea mare. În timp ce unii bărbați își imaginează partenerele în rochie albă de mireasă, Speak are alte gusturi. Artistului i-ar plăcea ca în ziua cea mare să o vadă pe Ștefania într-o zonă cu influențe punk-rock.

Ideea i-a venit după ce amândoi au participat la o simulare a acțiunii din serialul fenomen „La Casa de Papel”. Cei doi s-au distrat de minune, iar imaginile postate pe social media au stârnit curiozitatea fanilor. Până acum, nici Speak, nici Ștefania nu au oferit prea multe detalii. În schimb, le-au promis fanilor că vor vedea tot ce s-a întâmplat într-un vlog viitor.