Ștefan Tanasă, liderul USR Iași, a fost inserat în Biroul Național al partidului după ce cinci membri clasificați înaintea sa s-au retras strategic, relatează News.ro. Flavia Boghiu, viceprimar al Brașovului și una dintre persoanele retrase, a confirmat presiunile la care a fost supusă pentru a părăsi competiția, după ce Tanasă nu a primit suficiente voturi la congres.

Potrivit rezultatelor votului exprimat de delegații la congres, Ștefan Tanasă nu a obținut suficiente voturi pentru a ocupa un loc în Biroul Național. Pentru ca Tanasă să fie totuși inclus, un membru ales inițial trebuia să renunțe la funcție, iar alte patru persoane clasate înaintea sa pe lista supleanților au refuzat succesiv această poziție, ceea ce s-a întâmplat.

Flavia Boghiu a recunoscut pe forumurile interne ale USR Brașov că a fost supusă presiunilor. „Din respect față de Allen Coliban și la presiunea lui Irineu (Irineu Darău – n.r.) vă anunț că m-am retras din Biroul Național pentru a face loc candidatului de la Iași (Ștefan Tanasă), care era între cei opt pe lista scurtă”, a scris Boghiu pe grupul USR Brașov.

Totodată, ea a declarat că dacă ar fi știut că lista din Biroul Național nu ar fi fost decisă prin vot democratic, ci printr-o negociere, atunci nu ar mai fi candidat. „Diferența dintre calcule și rezultat a rămas să fie rezolvată prin retrageri, lucru pe care recunosc îl consider antidemocratic și nedemn de principiile pe care s-a bazat întotdeauna filiala noastră”, a adăugat Flavia Boghiu.

Pe alte grupuri interne ale USR, membrii au cerut intervenția noului lider al partidului, Elena Lasconi. „Flavia Boghiu, Diana Stoica, Alina Girbea și Diana Buzoianu au fost presate și intimidate să se retragă de pe lista Biroului Național pentru a face loc celui care a falimentat filiala Iași – Tanasă Ștefan. (…) Ca președinte al filialei Iași, a dus organizația în faliment, cheltuind 200.000 de euro fără a justifica adecvat utilizarea acestor fonduri. Campania de la Iași a avut ZERO buget din cauza acestui management dezastruos. Mai mult, ne-a vizitat și DGA-ul (Direcția Generală Anticorupție) filiala, în condițiile în care Întâiul Șomer a șantajat un președinte de filială locală din județul Iași”, a afirmat Alexandru Florea, membru USR.