Ștefan Stan face parte din categoria celor mai bune voci masculine din România. Artistul s-a făcut remarcat odată cu participarea la concursul „Vocea României”, și implicit, cu obținerea premiului cel mare. Ulterior, a fost asaltat de presă, după ce s-a aflat de idila sa cu Andreea Mantea. Relația lor nu a fost așa cum s-ar fi așteptat, urmând o despărțire cu lacrimi. După o vreme, cântărețul a intrat într-un con de umbră. Acum, Ștefan Stan a revenit în atenția publicului, și nu oricum, ci cu dezvăluiri mai puțin cunoscute despre viața sa.
Dispariția mamei sale a lăsat un gol imens
Solistul a demonstrat de multe ori că este o fire transparentă și când vine vorba de viața privată, nu ezită să spună lucrurilor pe nume. De această dată, cântărețul a fost invitat la podcastul online „În Oglindă”, moderat de Mihai Ghiță, unde a oferit detalii cutremurătoare. Ștefan Stan a susținut că mama sa a fost piatra de temelie care l-a încurajat mereu și l-a ajutat să fie omul de astăzi.
„În momentul de față nu mai am familie. Mama era toată familia mea. Ea tot timpul m-a împins de la spate și mi-a spus să stau singur, să stau cu chirie, să fac ceva, m-ar fi sprijinit, pentru că putea să o facă.
Tot timpul am refuzat acest lucru, pentru că cel mai bun speaker motivațional, cel mai bun prieten al meu a fost mama mea. Îmi știa toate lacunele și toți elefanții din pod pe care îi avem toți. Știa tot și tot timpul mă ghida”, a mărturisit Ștefan Stan, în cadrul emisiunii.
@lora_blogger8 #tiktok #fyp #romania #bucurestiromania?? #chisinaumoldova #lora_blogger #stefanstan #inoglinda ♬ sunet original – Lora Blogger
De la o vreme, comunicarea în relația mamă-fiu a devenit deficitară
La scurt timp după ce a câștigat celebrul concurs muzical, artistul a început să simtă o distanțare față de mama sa. Cei doi nu mai erau atât de apropiați, iar vedeta a înțeles că ceva este în neregulă. Mama cântărețului începuse să aibă tot mai des stări de depresie și de anxietate, iar ulterior, Ștefan Stan a primit o veste care i-a dat viața peste cap. După mai multe analize, femeia a fost diagnosticată cu 20 de metastaze la cap.
„De acolo s-a rupt totul. Nu mai contează nimeni și nimic. Nu mai are nimic valoare. În afară de copiii mei și soția mea, nimic nu mai contează. Nici banii, nici cariera, nici televiziuni, nici radiourile, nici muzica, absolut nimic”, a mai adăugat cântărețul.