Bine cunoscutul actor și cântăreț Ștefan Bănică Junior are un baiețel din actuala căsătorie cu Lavinia Pârva si se pare ca își iubește foarte mult copilul și este extrem de atent cu el.
După alte două căsătorii cu Camelia Constantinescu și respectiv, Andreea Marin din care au rezultat încă doi copii, Radu, fiul cel mare de 17 ani și fiica sa, Violeta, de 10 ani, vedeta are încă un copil care s-a născut anul acesta.
Până acum, mariajul său cu cântăreața Lavinia Pârva, se pare că este unul fericit iar Ștefan își dezvăluie toată dragostea și grijă față de fiul lor. Atunci când iese la plimbare cu el, zâmbește mereu și se topește sub privirile celui mic. Chiar dacă este tătic pentru a treia oara se pare ca de data asta este și mai iubitor și își dorește să petreacă cât mai multe clipe alături de el.
Chiar dacă este foarte ocupat își face întotdeauna timp și pentru cel mic. La împlinirea vârstei de 51 de ani se bucură din plin de această perioada din viata lui și este foarte recunoscător pentru faptul că a venit pe lume băiețelul cel mic Alexandru. Se simte binecuvântat de Dumnezeu și își dorește sa traiască clipe minunate alături de soția și fiul său.