Ștefan Bănică așa cum nu l-am mai văzut! Sezonul de anul acesta a emisiunii „X Factor” este puternic încărcată emoțional. Jurații au ocazia să trăiască momente minunate alături de concurenți, fiind uneori foarte mișcați de prestațiile lor.
Este și cazul lui Ștefan Bănică Junior, care a vărsat câteva lacrimi în cadrul ediției din această seară.
Cu toate că pare un bărbat dur, Ștefan Bănică ascunde o inimă bună și sensibilă. Artistul a fost emoționat până la lacrimi de una dintre concurentele care au cântat pe scena X Factor, iar spectatorii au rămas pur și simplu șocați. Nu de multe ori ne-a fost dat să-l vedem atât de covârșit de emoții.
Cea care a ajuns la sufletul lui Ștefan se numește Andrada Precup. Cu toate că a fost înzestrată cu o voce angelică, tânăra se confruntă cu lipsa unuia dintre cele mai importante simțuri: este nevăzătoare.
Dizabilitatea sa nu i-a fost o piedică niciodată însă. Andrada este o fire plină de energie, care a învățat să vadă jumătatea plină a paharului.
Pentru reprezentația de la X Factor, tânăra a făcut o alegere foarte bună. Ea a ales să interpreteze melodia „Proud Mary”, care a stârnit reacții puternice atât în rândul publicului cât și în al juraților.
La final, toți au rămas fără cuvinte. Cei 4 jurați nu au putut decât să se ridice în picioare și să o aplaude din tot sufletul pentru vocea sa. Dintre toți, cel mai vizibil emoționat de acest moment a fost Ștefan Bănică Junior. Cântărețul avea lacrimi în ochi, iar vocea îi era puțin tremurândă.
”Ești senzațională!” , a reușit acesta să spună.