Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva și-au surprins fanii cu o nouă melodie împreună

Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva și-au surprins fanii cu o nouă melodie împreună

Ieri, Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva au lansat o melodie împreună. Cei doi radiază de fericire în videoclipul piesei ,,Crăciunul, vine Crăciunul”. Cei doi a postat câte un mesaj pe conturile personale de Instagram, unde își invită fanii să le asculte duetul.

„Cel mai nou cântec al meu de Crăciun, compus anul trecut, se numește «CRĂCIUNUL, VINE CRĂCIUNUL». Astăzi am relansat acest cântec în duet cu Lavinia. Sperăm să vă placă și să vă aducem în case atmosfera magică a Crăciunului”, a scris Ștefan Bănică Jr. pe contul personal de Instagram.

,,Am fost onorată să cânt alături de soțul meu, Ștefan Bănică acest cântec de Crăciun. Sper să vă placă și să vă bucurați de el”, a fost mesajul Laviniei Pîrva pe contul personal de Instagram.

Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva și-au surprins fanii cu o nouă melodie împreună. Cei doi  au ales ținute elegante. Aceasta a purtat o rochie roșie, cu o crăpătură pe picior, la care a asortat o pereche de cercei argintii și o pereche de pantofi în aceeași nuanță. Nici artistul nu l-a lăsat mai prejos. Acesta a optat pentru un costum alb, la care a asortat un papion negru. Pe lângă faptul că piesa este despre atmosfera de Crăciun, melodia transmite și energia celor doi, care se pare că sunt mai fericiți ca niciodată. Momentele de tandrețe nu au lipsit din videoclip, motiv pentru care fanii i-au felicitat. Și nu doar pentru asta, ci pentru piesa care reușește să transmită emoția sărbătorilor.

,,Cât am așteptat acest duet între 2 muzicieni din generații diferite!”, ,,Vocile lor se armonizează perfect și sper că e doar începutul unei colaborări muzicale de durată”, ,,Superbă melodia, sunteți minunați împreună”,  ,,Sărbători fericite!”, ,,Felicitări oameni buni, frumoși și talentați”, ,,Sărbători cu bine și multă sănătate!”, ,,O capodoperă muzicală”, ,,Felicitări echipei dar și casei de discuri care a semnat o astfel de piesă”, sunt câteva dintre comentariile internauților.