În contextul problemelor întâlnite în trecut cu plata burselor de merit și de performanță pentru elevii din România, un nou proiect de lege speră să îmbunătățească situația și să întindă o mână de ajutor copiilor care fac un efort suplimentar la școală.

Sursa: Social Media

Un nou proiect de lege, aflat în prezent în dezbatere în Camera Deputaților, dorește ca, de anul viitor, să se reflecte nu doar în virarea burselor pentru elevi la timp, ci în avans. Așadar, dacă se va materializa într-o lege promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial, inițiativa va aduce banii în conturile copiilor în luna anterioară celor pentru care se acordă. Mai mult, pentru prima oară, de burse de performanță și de merit, vor avea ocazia să se bucure și elevii foarte buni din școli private, nu doar cei care învață la stat.

Problema plăților burselor elevilor continuă

Nu de ori, viramentul burselor către elevi întârzie. În siuația în care multe familii au nevoie de acei bani în plus, problema tinde să fie una destul de gravă. Potrivit noului proiect, plata tuturor tipurilor de bursă ar urma să se facă „lunar, în avans, până pe data de 25 a lunii anterioare celei pentru care se acordă”.

În noua inițiativă sunt incluse toate tipurile de burse, cele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social. Foarte interesante sunt și penalizările. În cazul în care se întârzie plata burselor, instituția care se arată vinovată de acea situație, primăria sau școala, va trebui să achite pe lângă bursă o dobândă legală penalizatoare, conform OG 13/2011. Aceasta din urmă “se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale”. Între timp, rata dobânzii de referință a devenit rata dobânzii de politică monetară și este stabilită de BNR.

Același mecanism de mai sus este valabil și în cazul burselor primite de studenți, nu doar de către elevi, cu excepția primei luni a anului universitar, când bursele se vor plăti până în data de 14 a respectivei luni.

Dacă sumele acordate sub formă de burse îți sunt străine, merită să ai în vedere că cea mai mică este bursa de studiu, în valoare de 150 de lei. 200 de lei este bursa de merit, dar și bursa de ajutor social. Cea mai mare este bursa de performanță, în valoare de 500 de lei.