Stațiunea de schi din cartierul Berceni ar fi existat undeva la începutul secolului XX. Pe atunci o groapă de gunoi (Valea Plângerii) a fost transformată într-o pârtie de schi. Autoritățile locale de la acea vreme au reușit să transforme locul într-un paradis de zăpadă. Cum ar fi să iei metroul și să ajungi la o pârtie de schi? Sună tentant…
În anul 1933 mormanele de gunoi au fost netezite, apoi au amenajat o stațiune de schi. Aceasta avea trei pârtii. Fiecare cu adresabilitate diferită. Una dintre ele destinată începătorilor, una pentru sanie și cea mai mare pentru cei avansați.
Unde se afla Valea Plângerii, fosta stațiune de schi
Parcul Tineretului, care a fost inaugurat în 1974, a fost la origine o groapă de gunoi, care a fost mai apoi transformată într-o stațiune de schi. Locul era o mlaștină acoperită cu multe mizerii. Acolo își asigurau traiul oamenii nevoiași care erau stabiliți în case improvizate pe lângă cimitirul Bellu. Se pare că Petre Ispirescu de aici a fost inspirat să scrie povestea „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
A fost o realizare enormă. O capitală a lumii care avea o stațiune de schi. Era un mod unic de-a te recrea, fără să depui foarte mult efort financiar. O întreagă zi de stat la schi, ca mai apoi să revii rapid acasă.
„Aici se află, strânse laolaltă de mâna năstrușnică a destinului, cimitire, sanatorii, cârciumi vestite, saloane de dans, gropi de gunoi, terenuri elegante pentru sport și clădiri moderne. E aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale! Aici vin, în fiecare după amiază, pasionații sportului de iarnă, care nu se pot deplasa la munte. Ce importanță are că, dincolo de imensa vale cu gunoaie și stuf, peste care zăpada a pus un strat purificator de alb imaculat, se văd acoperișurile caselor, turlele bisericilor, acea aglomerație de clădiri care formează orașul! Pista e bine bătătorită, schiurile alunecă vertiginos la vale și pentru clipa aceea de viteză, dispare și valea tristă și casele depărtate.”