O comună din Argeș a întrecut orașele din județ la capitolul organizare pe timp de coronavirus.

Pe când Municipiul Câmpulung, Piteștiul sau Mioveniul nu stabilise acțiunile de dezinfectare, în localitatea Lerești deja se făcea de trei zile acest lucru. De altfel, tot aici, toate magazinele s-au mobilizat la doar două zile după decretarea stării de urgență și au început livrarea la domiciliu, pentru că oamenii să nu iasă din casă. Acum, în pragul sărbătorilor, echipa de la Primăria Lerești a solicitat voluntari pentru ca în ziua de Florii să aducă din casă în casă ramuri de salcie sfințită, iar de Înviere, Lumina Sfântă.

„??Dragi lereșteni. La ușă bat sărbătorile Pascale și tot ce avem de făcut este să fim uniți! Separați fizic, dar împreună cu sufletele. De fiecare dată când ne gândim că este greu, să ne gândim că distanța ne unește prin lucrurile frumoase pe care le facem fiecare, de acasă! Să ne gândim că totul va trece și că solidaritatea este cheia!

Pentru a vă face zilele mai ușoare, Primăria Lerești, în colaborare cu Parohiile din întreaga comună, organizează acțiunea de distribuire a ramurilor de salcie sfințite de sărbătoarea Floriilor, iar in noaptea de Înviere Lumina Sfântă va ajunge în casele lereștenilor cu ajutorul voluntarilor.Toți cei care vor să participe voluntar la această actiune se pot înscrie TELEFONIC pe fiecare parohie în parte la preoți, sau la telefonul Primăriei: 0248549201.⚠️

Primăria Lerești va asigura voluntarilor ecusoane personalizate, mănusi și măști de protecție ” , este o parte din mesajul primăriei pentru localinici.