Reclamă

O bubuitură misterioasă auzită în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica, pe care autoritățile, localnicii și turiștii au atribuit-o inițial unui seism, ar fi putut fi provocată de căderea unui meteorit, au declarat joi specialiștii, citați vineri de AFP.

Orașul Campo nell’Elba, de pe insula turistică italiană Elba, a precizat pe Facebook că o stație de monitorizare din apropiere a „recepționat un eveniment seismic și acustic resimțit de toată lumea” la ora 14:30 GMT, scrie Agerpres. Media corsicane au relatat că evenimentul a fost resimțit și pe această insulă franceză.

Președintele guvernului regional din Toscana, Eugenio Giani, a afirmat inițial că a fost vorba de un cutremur, înainte de a reveni, după ce Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) a respins această ipoteză. La rândul lor, forțele aeriene italiene i-au transmis lui Eugenio Giani că nu au fost implicate în acest eveniment.

„Tipul de eveniment aflat la originea unui cutremur care a fost resimțit de mulți ca o mișcare telurică pe toată coasta toscană și în unele zone din interior, nu este deocamdată confirmat”, a scris Eugenio Giani pe rețelele sociale.

Ceea ce a provocat evenimentul se deplasa cu o viteză de 600 de kilometri pe secundă, au precizat într-un comunicat institutul de geofizică din regiune și Universitatea din Florența. „Ipoteza unui meteorit intrat în atmosferă pare cea mai probabilă și este în concordanță cu datele înregistrate”, au declarat aceste surse.

Potrivit unei surse anonime din cadrul Agenției italiene de protecție civilă, citată de cotidianul Corriere della Sera, „impactul a fost înregistrat de seismografe; cea mai probabilă ipoteză rămâne cea a unui avion”.

Nu este prima dată când se aud bubuituri misterioase pe insula Elba, a precizat Corriere della Sera. Evenimente similare din 2012, 2016 și 2023 nu au fost încă explicate, notează AFP.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro