Se știe că luna ianuarie este cea mai iubită lună din an pentru artiști, pentru că este luna… vacanțelor. Pentru Speak și Ștefania, anul a început cu o vacanță de vis în Seychelles. Aventura acestora a început perfect, dar s-a terminat…catastrofal.
Speak și Ștefania, dezamăgire de proporții
Ei bine, Speak și Ștefania s-au hotărât să călătorească în Seychelles. După ce au plecat din acel loc, cei doi au dorit să-și continue aventura într-un loc cu totul inedit, și-anume Jakarta. Pentru a ajunge în Jakarta, artiștii au rămas în izolare pentru 6 zile în Bali, conform procedurii legale. Ieri, aceștia au ieșit din izolare, cu zâmbetul pe buze, dar planurile, se pare, că nu au ieșit așa cum și-ar fi dorit. Înainte de a ieși din izolare, Speak și Ștefania au fost din nou testați și rezultatele acestora au fost unele fals negative. În cursul zilei de astăzi, cei doi au aflat că, de fapt, sunt confirmați pozitiv. Sunt nevoiți să mai rămână în carantină încă o perioadă scurtă de timp. Speak și Ștefania au relatat pe Instagram prietenilor săi virtuali prin ce momente dificile trec în acest moment.
„De fapt, testul de ieri negativ era pozitiv. A fost o eroare de comunicare din partea hotelului. Am refăcut testul și într-adevăr suntem pozitivi. Nu prezentăm niciun simptom, suntem fresh și energici, mai puțin acum că am aflat vestea. Suntem siguri că datorită vaccinului avem cea mai ușoară formă posibilă. Mai departe, urmăm procedurile legale de aici, cele de a ne izola. Încă nu știm unde, dar vă ținem la curent. *Aventura, strigați: URA. Continuă”, a declarat Ștefania pe Instagram, într-un story.
Care a fost mesajul lui Codin Maticiuc pentru Speak și Ștefania
„Băi, fraților, sunt foarte curios ce se întâmplă cu Speak și cu Ștefania care au plecat din Seychelles în Bali și acolo sunt niște reguli din astea, destul de dure. I-au carantinat la hotel 6 zile, 6 zile carantinați în hotel ca să facă test după ce făcuseră test acolo și s-a demonstrat că sunt pozitivi. Pozitiiivi…și acum eu mă întreb dacă le dă încă 14 zile. Încă 14 zile…mutați din hotelul ăla…în altă carantină. Undeva mai dur, mai păzit de armată, se pare acolo. Mamă, mama, mama, deci…să stai 20 de zile de la un COVID formă ușoară, vaccinați triplu, bostați, mama e îngrozitor. Îngrozitor…20 de zile de pușcărie”, a declarat Codin Maticiuc pe Instagram.