Reclamă

Speak și Ștefania nu se asteptau sa ajunga in etapa finala atunci cand au pornit pe Drumul Comorilor. Ea entuziasmată, el reticent, au decis să dea o sansa acestei experiență, si bine au facut!

„În emisiunea asta ai parte de niște lucruri unice pe care nu îmi doresc să le mai repet vreodată, dar pe care mi-ar fi părut foarte rău dacă nu le încercam. E greu de tot, de asta aș vrea să îi sfătuiesc pe cei ce vor să vină să se gândească bine, că nu e de joacă”, a povestit Speak.

„La fel ca și celelalte echipe și cei doi au un top al celor mai dificile lucruri pe care trebuie să le facă aici. Nu ne-am imaginat că va fi atât de greu cu cazarea. Uneori, când vine seara, ne vine să plângem la gândul că iar trebuie să găsim un loc unde să dormim. La filipinezi baia e pe ultimul loc. Cred că atunci când termină de făcut o casă își dau seama că nu au baie și se gândesc să mai pună niște pereți, să înfigă în pământ un vas de toaletă și aia e. Chiar dacă baia e în casă arată ca o baie în curte’, au povestit cei doi. La nivel de mâncare, nu se plâng de gust, dar sunt reticenți când vine vorba de ciudățenii. Mâncarea lor e bună, am încercat niște mațe la grătar, dar nu am putut nici măcar să gustam sângele…au un fel de sânge închegat pe care îl fac tot la grătar”, au mai povestit cei doi.

Un alt lucru ce i-a socat pe Speak si Ștefania a fost veridicitatea acestui show.

„Eu vă zic sincer că de acasă mă gândeam că mai sunt și lucruri aranjate, ba chiar m-am bazat pe asta când am decis să vin, dar ce să vezi?! Totul este enervant de adevărat, fugim toată ziua, stăm în locuri în care n-am fi stat niciodata, facem lucruri pe care nu le-am fi făcut niciodată. Nu mi-am imaginat că este atât de real totul și cred că experiența asta o să mă bântuie multă vreme de acum încolo”, a mărturisit Speak.

9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, în Asia Express, prin Filipine și Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh au luptat anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro.  Cei care au castigat cel de-al treilea sezon din Asia Express sunt Chef Sorin Bontea și Razvan Fodor.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro