Speak s-a schimbat destul de mult de când a cunoscut-o pe pe frumoasa lui iubită, Ștefania. Aceștia au reușit să le demonstreze tuturor că în ciuda faptului că unii nu aveau o părere prea bună despre ei și despre relația lor, au fost și sunt un cuplu puternic. Aceștia au trecut împreună prin toate greutățile din calea lor, dar au avut parte și de momente frumoase de care, cu siguranță, își vor aminti mereu și despre care vor vorbi și peste zeci de ani.
Speak a simțit nevoia să vorbească
Speak și Ștefania au trecut cel mai greu test al relației lor, în momentul în care au decis să participe împreună la emisiunea Asia Express. Rare au fost momentele în care s-au certat, iar Ștefania i-a arătat artistului că este o femeie puternică și că dacă își propune ceva, reușește de fiecare dată. Erau momente în care el voia să renunțe, în care nu mai putea și nu mai era în stare să facă nimic, dar ea nu s-a lăsat și l-a ajutat mereu să se ridice.
Toată lumea credea că ei vor fi cei care vor ajunge acasă cu marele premiu, dar nu a fost așa. Nu le-a părut rău, pentru că au fost niște săptămâni în care au ajuns să se cunoască mult mai bine și, de asemenea, unele în care s-au logodit. Chiar dacă acum este fericit alături de femeia visurilor sale, Speak a avut mai multe relații eșuate care i-au lpsat un gust amar și despre care le-a vorbit recent admiratorilor săi.
„Răutatea unei femei nu poate fi egalată cu nimic pe fața pământului. Ori că am avut eu experiențe cu femei rele din cap până în picioare, ori că nu știu. Mă rog, experiență de viață, dar le văd pe Instagram. Le văd care-s rele, după ochi. Privirea nu minte niciodată. Ferească Dumnezeu să aveți parte în viață de o femei rea, că sunteți mâncați.”, a declarat Speak.
„Încă un lucru pe care l-am constatat. De obicei, cele mai frumoase femei sunt și cele mai rele. Nu înțeleg de ce, real alea mai urâte ar trebui să fie rele. Dar astea care-s frumoase și au de toate…”, a mai spus el.