Scandalul Andreea Bălan – George Burcea ia amploare, mai ales după declarația explozivă a nașului lor de cununie. Acum s-a aflat că bărbatul n-a dormit acasă și și-a petrecut noaptea departe de familia sa.
George Burcea n-a dormit acasă. Unde și cu cine și-a petrecut noaptea
Relația dintre George Burcea și Andreea Bălan se deteriorează pe zi ce trece. După zvonurile de divorț pe care niciunul dintre ei nu le-a dezmințit, alte indicii apar la orizont. Pare-se, George Burcea n-a petrecut noapte acasă, fiind pe platourile de filmare ale unei noi pelicule.
Potrivit mai multor postări din mediul online, actorul a stat toată noaptea la filmări, alături de colegii lui de scenă. Numai că – surpriză – soția sa, nici n-ar fi fost pusă la curent cu aceste detalii. „Cei doi nu își vorbesc. Dacă, până acum, fiecare știa programul partenerului, acum fiecare e cu treaba lui. Andreea nu știe dacă soțul ei are de gând să vină acasă în seara asta.”, a declarat o sursă pentru cancan.
George Burcea dă cărțile pe față: „Nu pot să infirm că suntem separați”
Ieri seară, contactat de jurnaliștii de la Cancan, George Burcea a oferit o declarație explozivă. „Nu pot să infirm, nici să confirm faptul că suntem separați. Întrebați-o pe Andreea. Dacă vom ajunge la divorț, cu siguranță Andreea o să vă anunțe. Ea se pricepe mult mai bine ca mine. Nu vreau să comentez mai multe”, a spus George Burcea.