Reclamă

Denisa Tabita Cherecheș, soția primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost pusă sub urmărire penală. Părinții ei au fost deja arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce mama ei a fost prinsă când încerca să dea mită 50.000 de euro pentru ginerele său. 

Soția primarului Cherecheș, urmărită și ea penal în dosarul dării de mită

Încercarea soacrei primarului din Satu Mare să-l scape de închisoare s-ar putea să coste scump întreaga familie. După ce Claudia Gliga a fost prinsă în flagrant când dădea mită 50.000 de euro, și soțul ei, Petru Dorin Gliga, a fost reținut. Cei doi au fost arestați preventiv: ea că a dat mită, el că ar fi ajutat-o.

În plus, și fiica lor, Denisa Tabila Cherecheș, soția edilului, este acum urmărită penal. Aceasta este acuzată de complictate la dare de mită.

Cătălin Cherecheș a fost condamnat în 2022 la 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. Curtea de Apel Cluj urma să dea decizia definitivă în dosarul său la finalul lunii noiembrie, iar soacra lui a încercat să-i obțină cu bani o sentință mai blândă.

100.000 de euro urma să-i dea judecătoarei care se ocupă de dosarul ginerelui. Prima tranșă, de 50.000 de lei, i-a dat-o mamei magistratei, care însă avea camere și a luat parte la acțiunea de prindere în flagrant organizată de DNA.

Cherecheș vrea să divorțeze de soția sa, care e și însărcinată

În tot acest scandal, Cătălin Cherecheș aruncă vina pe socrii săi, cu care spune că nu are nicio legătură. Mai mult, edilul din Satu Mare e gata să renunțe și la soția sa, în cazul în care se dovedește că și aceasta a avut legătură cu darea de mită.

Cherecheș spune că nu știa despre acest plan al familiei sale din partea soției, prin care s-a încercat cumpărarea unei sentinte mai blânde în dosarul în care a fost condamnat pentru corupție.

În ziua în care soacra lui se întâlnea cu mama judecătoarei din Cluj, soția lui urma să se ducă la medic, deoarece este însărcinată. Chiar și așa, edilul spune că nu va ierta nicio greșeală din partea ei.

Va spun un lucru, daca sotia mea m-a mintit, mi-a ascuns lucruri indiferent din ce motiv, ea sau mama ei sa imi faca bine, in secunda doi, Chereches devine cel mai ravnit burlac al Romaniei., a declarat acesta.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro