Reclamă

Lena Preda, pe numele ei real, Elena Duminică, are o apariție spectaculoasă în orice context. Asta pentru că mama natură a fost extrem de generoasă cu ea la capitolul trăsături. Nu de puține ori, partenera de viață a lui Sonny Flame a fost asemănată cu Mădălina Ghenea, în ceea ce privește fizicul de invidiat pe care ambele îl au. Cele două au vieți total diferite, iar Lena nu își dorește celebritatea precum renumita actriță româncă.

Își evidențiază frumos trăsăturile cu care se mândrește

Elena Duminică a devenit soția lui Sonny Flame în urmă cu mai bine de 9 ani, iar de atunci cei doi au preferat în mare parte să își trăiască viața discret. Deși a devenit mamă în 2014, make-up artistul vedetelor a reușit la scurt timp după naștere să revină la silueta de invidiat. Lena a apelat însă și la estetician pentru câteva transformări. Bruneta și-a mărit semnificativ sânii și a apelat la augmentarea buzelor cu acid hialuronic. Gurile rele spun că partenera lui Sonny Flame ar fi optat și pentru rotunjirea posteriorului, tot în cabinetul medicului ei estetician. Că are o operație în plus sau nu, cert este că Lena face furori pe internet. Aceasta a publicat pe contul personal de Instagram o fotografie care i-a pus pe jar pe urmăritorii ei. Într-o ținută extrem de sexi, alcătuită dintr-o rochie nude, alături de tocuri, Elena Duminică a arătat spectaculos.

Sursa foto: Instagram

A făcut videochat

Dacă acum are o meserie pe care o adoră, aceea de make-up artist, în trecut, Lena Preda a făcut un sacrificiu serios pentru a reuși să aibă o situație materială bună. Soția lui Sonny Flame a făcut câțiva ani videochat, job din care a reușit să facă bani frumoși, inclusiv pentru a-și achiziționa o casă. Elena Duminică a recunoscut că a avut această ocupație, chiar dacă și-a atras numeroase critici.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro