Reclamă
Reclamă

O femeie și un bărbat, soț și soție, din Suceava, care erau dați în urmărire internațională pentru contrabandă, au fost aduși în țară, marți, din Marea Britanie, de către Poliția Română. Ambii au fost condamnați definitiv, făcând parte dintr-o grupare de 24 de persoane care vindea țigări și alcool aduse din Ucraina în piața din Suceava. Ancheta a început în 2015, iar în 2016 au fost făcute percheziții, valoarea bunurilor găsite fiind, la data respectivă, de peste o jumătate de milion de lei.

„La data de 2 iulie 2024, Poliția Română aduce în țară, din Marea Britanie, un bărbat, de 44 de ani și o femeie, de 48 de ani, soț și soție, ambii domiciliați în Suceava, urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Bărbatul avea emis pe numele lui, de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani, în timp ce femeia avea emis pe numele ei, de către Judecătoria Vaslui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani și 8 luni”, au transmis, marți seară, oficialii Poliției Române.

Potrivit acestora, pedepsele rezultă din activitatea infracțională susținută pe termen lung, inclusiv după aplicarea de pedepse cu suspendare.

Reclamă

„Cei 2 soți fac parte dintr-un grup de condamnați într-un dosar de contrabandă privind comerțul ilicit din spatele Pieței Mari a municipiului Suceava, în care 24 de persoane au fost trimise în judecată. Din cercetări a reieșit că un grup de persoane ar fi depozitat țigarete și alcool, de proveniență ucraineană, pe două proprietăți din spatele Pieței Mari, marfă care apoi ar fi fost vândută în piață, precum și în alte locații”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit polițiștilor, persoanele cercetate s-ar fi ocupat frecvent de transport și comercializare de țigarete și alcool de proveniență extracomunitară, respectiv Ucraina.

„Comerțul s-ar fi desfășurat în Piața Mare, persoanele în cauză având ca zonă de desfacere Piața Agroalimentară centrală din municipiul Suceava, unde vânzarea țigaretelor și băuturilor alcoolice ar fi fost realizată pe baza unor prețuri prestabilite, în special față de clienți ocazionali. Totodată, unele dintre persoanele cercetate ar fi deținut „tarabe” destinate comerțului cu amănuntul în piață, folosindu-le ca paravan pentru actele ilegale”, mai arată polițiștii.

Aceștia precizează că ancheta a început din august 2015, iar 13 aprilie 2016 a fost data în care polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, coordonați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, au descins în zona din spatele Pieței Mari.

„Astfel, au fost efectuate mai multe percheziții care au vizat 4 ansambluri de imobile, dar și mai multe boxe și anexe din partea din spate a Pieței Mari. Urmare a perchezițiilor, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător pe mai multe bunuri ale persoanelor cercetate, precum bani, case și mașini, mare parte fiind confiscate ulterior, prin decizia instanței. De asemenea, în urma perchezițiilor efectuate la acea dată, au fost descoperite și ridicate 897.500 de țigarete, de proveniență extracomunitară și duty-free și 1.935 de litri de alcool și băuturi alcoolice, de proveniență ucraineană, reprezentând sticle îmbuteliate de băuturi alcoolice de diferite mărci, precum și alcool dublu rafinat îmbuteliat în recipiente de tip pet”, a mai transmis Poliția Română.

Potrivit instituției, valoarea de piață a țigaretelor de contrabandă ridicate la data de 13 aprilie 2016 a fost de aproximativ 540.000 de lei, iar valoarea alcoolului de contrabandă, de aproximativ 150.000 de lei.

La data condamnării rămase definitive, cei doi soți nu au fost găsiți pentru punerea în executare a mandatelor, astfel că au fost demarate procedurile de dare în urmărire.

„Astfel, în baza cooperării instituționale și a datelor furnizate de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cei 2 soți au fost identificați, în luna martie 2024, în orașul Manchester din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Formalitățile au durat până săptămâna trecută, când aceștia au fost reținuți în baza mandatelor europene și o instanță britanică a decis extrădarea lor”, a mai precizat Poliția.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro