Ce spune avocatul fostului ministru

„În mod ferm neagă acuzația ce-i este adusă, pentru că este vorba despre o singură acuzație. (…) Apărarea a solicitat revocarea măsurii preventive fără o altă măsură și a cerut în subsidiar luarea controlului judiciar care să fie suficientă pentru a putea ca dna Pintea să se interneze direct în spital, pentru că solicitarea domniei sale nu este de a se duce acasă, chiar dacă o așteaptă copiii, ci de a se interna pentru a fi tratată de cadrele medicale. (…) Nu poate în continuare să mănânce. (…) Nu au existat alte mijloace de probă”, a spus Viorel Mocanu.

Sorina Pintea a avut parte de condiții inumane în Arestul Central

Timp de o săptămână, aflată în arest, Sorina Pintea nu a mâncat şi nu a fost lăsată, după cum spune rudele ei, să îşi trateze cum trebuie boala care i-ar putea aduce moartea dintr-un minut în altul.

Avocaţii Sorinei Pintea au făcut sesizare la Avocatul poporului

”Cu ocazia punerii în aplicare a mandatului de reținere și ulterior de arestare a doamnei Sorina Pintea, din data de 28.02.2020 și până la data de 4.03.2020, persoana a fost privată de dreptul la hrană, deoarece centrul de Reținere și Arest Preventiv București nu deține această posibilitate de a sigura un meniu pentru un pacient diagnosticat cu dermatomiozită”, se arată în documentul citat, care a fost prezentat joi seară în emisiunea ”Sinteza zilei” de la Antena 3.

Sorina Pintea a părăsit arestul, într-o ambulanţă

Sorina Pintea a părăsit, vineri, arestul preventiv într-o ambulanţă. Apel au admis ca ea să fie cercetată în stare de libertate. Fosta ministră a Sănătăţii va trebui să respecte mai multe reguli în funcţie de controlul judiciar.