Jurnalista Sorina Matei dezminte ideea de flagrant în cazul fostului ministru Sorina Pintea. Printr-o postare pe pagina personală de Facebook, jurnalista pune câteva semne de întrebare cu privire la informațiile apărute până în prezent în cazul mitei și vorbește despre veridicitate acestora.
„Mic ghid util de prindere a ”dudelor DNA”. Exemplul Pintea: Când auziți de flagrant, din start, să vi se aprindă beculețele: ăla se face cel mai greu. Când auziți de sume mari, date în cash, în mână, gândiți-vă cum încap banii ăia într-un mic pliculeț. Când auziți că flagrantul e făcut de Sectia a II a, să știți că flagrant face doar Secția I.
Când auziți că se schimbă orele de flagrant, sumele, monedele, spețele, contractele, toate ca ciorăpeii, cu viteză nebună, să știți că-s problemuțe. Flagrantul, șpăgile, sunt pe cifre fixe, clare. Când auziți că de flagrant e lipit și coronavirusul, sunt problemuțe mai mari. Când auziți că a vorbit după 2 ore o fețiță cu ”șpăgăreasa” ”reținută din flagrant” la telefon și aia nu știa nimic, atunci începe noaptea minții.
Când auziți după ”flagrant”, în 1 oră sau 2 hai 3, nu se întâmplă nimic, decât percheziții, atunci se desfășoară showul. Îți aprinzi o țigară și aștepți circoteca. Când auziți că după alte 3 ore, iese și șeful instituției, public, în mod ilegal, să anunțe disperat flagrantul și mita, atunci înseamnă că Săpoca e acolo. E deja clar. Bei un suc în cinstea lor.
Când auziți că după alte 6-10 ore, după ”flagrant”, percheziții, ”reținere”, fără suspect, inculpat, fără audiere, e adus cel umflat la central și nu la ST local, care ar fi putut lejer face totul, atunci e cam altceva. Aștepți haosul.
Când auziți că ”șpăgăreasa” n-a pus mâna pe ”șpagă”, să știți că nu e flagrant. Și, cine știe, poate nici șpagă. Râzi în hohote de ei, ce să faci?”, scrie Sorina Matei pe Facebook.