Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu,  a fost condamnat definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Polițiștii care s-au dus la domiciul acestuia pentru a îl escorta la în penitenciar nu l-au găsit. Sorin Oprescu a fugit din țară de acum două săptămâni, informează surse, citate de digi24. 

Sorin Oprescu a fugit din țară și s-ar afla în Austria

În prima instanță, Oprescu primise o condamnare la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, însă, vineri, CAB a dublat pedeapsa, după ce au adăugat la încadrarea faptei și „constituirea unui grup infracțional organizat”.

La scurt timp după verdict, oamenii legii l-au căutat pe fostul edil al Capitalei la adresa din buletin, dar nu l-au găsit. Acesta ar fi fugit din România prin Vama Giurgiu şi s-ar afla în Austria. Totuși, pare greu de crezut că fostul edil s-ar afla într-o țară din care poate fi atât de ușor extrădat.

Sorin Oprescu a fugit din țară! Fostul edil a fost candamnat la 10 ani și 8 luni de detenție
Facebook

În ce dosar a fost condamnat Sorin Oprescu

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Potrivit deciziei instanţei, Sorin Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în variantă agravată; 6 ani pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu şi 3 ani şi 6 luni închisoare pentru spălarea banilor. Pedepse au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat 10 ani şi 8 luni închisoare.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale Adriana-Elena Nica.

În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp şi teren în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu. Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat, scrie agerpres.