Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, după ani lungi de procese, a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare pentru corupție de către Curtea de Apel București.

Acesta urmează să se predea autorităților și să fie condus către penitenciarul în care își va ispăși pedeapsa.

Dosarul trimis în judecată de DNA în noiembrie 2015 a ajuns la final. Acum, Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani și opt luni de închisoare, fiind acuzat de luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu.

Procesul în care este implicat Sorin Oprescu a început la finalul lui 2015, iar prima decizie a venit în anul 2019, atunci când fostul primar a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare. Însă, atunci procurorii și apărarea au făcut apele la decizia instanței. Acum, după trei ani, Sorin Oprescu și-a primit pedeapsa definită.

Fostul primar a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în variantă agravată, 6 ani închisoare pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor. Astfel, după contopirea pedepselor, a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, la care s-a adaugă sporul obligatoriu de 4 ani și 2 luni închisoare.

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv! Fostul edil al Capitalei a primit pedeapsa maximă
Social media

Sorin Oprescu, condamnat la închisoare

În septembrie 2015, Sorin Oprescu a fost acuzat că a primit, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În cadrul perchezițiilor desfășurate atunci la locuința lui, pe lângă cei 25.000 de euro, au mai fost găsite și alte sume de bani pe care Sorin Oprescu nu le-a putut justifica.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.