Reclamă
Reclamă

Sorin Grindeanu a declarat marți seară că își dorește ca cel care candidează din partea PSD sau va fi susținut de social-democrați pentru funcția de președinte să fie membru PSD și că vrea ca acesta să fie Marcel Ciolacu. Grindeanu a adăugat că la congresul din august se va decide cine va fi candidatul și că „sunt vreo cinci care se bat să intre în finală cu candidatul PSD”.

„O să avem un congres în august. Părerea personală e că îmi doresc ca cel care candidează din partea PSD sau susținut de noi la funcția de președinte să fie membru al PSD. Geoană a fost președinte la partid, eu l-am avut președinte cinci ani. Eu am un singur vot, dar îmi doresc ca cel care candidează din partea PSD sau susținut de noi la funcția de președinte să fie membru al PSD. Cine va fi acela … cred că cine pleacă cu prima șansă dintre membrii PSD e Marcel Ciolacu. Conform statutului, candidatul PSD e decis în congres. Vom ști candidatul PSD după august. Nu înseamnă că partidul în congres nu poate decide altceva. Azi pe toate sondajele, cel care stă cel mai bine dintre membrii PSD e Marcel Ciolacu, normal e că are prima șansă, dar în august vom decide împreună”, a declarat Grindeanu.

Întrebat dacă crede că Nicolae Ciucă are dificultăți să intre în turul doi, Grindeanu a răspuns: „Pe mine mă interesează să intre candidatul PSD și candidatul PSD va intra în turul doi. Că Nicolae Ciucă, din partea PNL, își dorește să intre în turul doi, Elena Lasconi își dorește, Simion și el, Șoșoacă vrea și ea din europarlamentar să candideze, Mircea Geoană cred că în perioada următoare își va anunța candidatura. Vorbim de cinci care se bat cine să intre în finală cu candidatul propus de PSD.”

Reclamă

Grindeanu a negat că Marcel Ciolacu amână să își anunțe candidatura, spunând că liderul PSD „respectă statutul partidului, care spune că congresul partidului decide”. „Nu e târziu (o decizie în august – n.r.), sunt oameni profilați, Marcel Ciolacu e profilat, Simion se știe cine e, Ciucă se știe cine e. Sunt oameni pe scena politică de ani buni, îi cunoaștem,” a conchis Grindeanu.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro