Reclamă

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi la Focșani că la începutul lunii decembrie se va putea circula pe Autostrada A7 pe toate cele patru loturi dintre Buzău și Focșani. În prezent, lucrările pe acest tronson sunt realizate în proporție de peste 90%. „Aceste patru loturi, per total, între Buzău și Focșani, sunt la peste 90%. Discuțiile pe care le-am avut cu constructorul, împreună cu primul ministru, ne duc la următorul calendar pe aceste patru loturi: între Buzău și Focșani, la finalul lunii octombrie, deci în jurul lui 1 noiembrie, putem da în circulație lotul I, fără podul de la Buzău, lotul II și lotul IV. Lotul III cam într-o lună după, deci cam în jurul datei de 1 decembrie, iar podul, pe finalul anului. Cert este că între Buzău și Focșani, cam la începutul lunii decembrie se va circula pe toate cele patru loturi”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a mai precizat că până la finele anului se va putea circula și pe alte două loturi ale Autostrăzii A7, între Ploiești și Buzău, iar la sfârșitul anului viitor, pe toată autostrada, de la București la Pașcani. „Celelalte două loturi care au termen de finalizare anul acesta, între Ploiești și Buzău, sunt tot în jur de 90%, ceea ce ne duce ca și calendar în aceeași perioadă ca acestea patru loturi dintre Focșani și Buzău. De aici în sus, spre Pașcani, suntem la peste 50% între Focșani și Bacău și în jur de 40% între Bacău și Pașcani, astfel încât sfârșitul anului viitor să se poată circula de la București la Pașcani pe autostradă”, a declarat ministrul.

Întrebat de ce lucrările întârzie la lotul III pe tronsonul între Ploiești și Buzău, ministrul Transporturilor a răspuns că întârzierile au fost cauzate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). „Lotul III este spre 20%, dar nici nu putea să fie altcumva. Pentru că, așa cum bine știți, noi am dat câștigătorul cu doi ani în urmă, când s-au dat și celelalte loturi. 13 loturi sunt de la Ploiești până la Pașcani, 12 loturi au fost adjudecate, al 13-lea, un an de zile cei de la CNSC nu au validat soluția dată de către CNAIR și după un an au dat aceeași soluție”, a susținut Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a efectuat joi, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, o vizită de lucru pe Autostrada A7, tronsonul Buzău – Focșani, pentru a verifica stadiul lucrărilor. În concluzie, se așteaptă ca la începutul lunii decembrie să fie posibilă circulația pe toate loturile dintre Buzău și Focșani, avansul lucrărilor fiind semnificativ.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro