Reclamă

Anul acesta, în viața lui Sore s-au întâmplat o mulțime de schimbări, atât profesionale, cât și personale. Vedeta a participat la „Dancing on ice – Vis în doi”, acolo unde a ajuns până în finală. Artista are multe proiecte pregătite pentru fanii ei, dar acum așteaptă să se liniștească apele pe plan personal.

Sore a devenit cunoscută publicului odată cu apariția sa în serialul pentru adolescenți „Pariu cu viața”. Celebritatea i-a luat pe toți prin surprindere și, fără doar și poate, aceea a fost rampa tuturor de lansare. Serialul a durat trei ani, iar imediat după încheierea lui, fiecare dintre actori a început să se afirme pe cont propriu.

Sore a fost una dintre norocoasele care nu a trebuit să aștepte prea mult după succes. Vedeta s-a remarcat imediat pe plan muzical după ce a semnat cu HaHaHa Production, iar piesele ei au ajuns imediat la radio. Lui Sore i-a mers foarte bine și pe plan personal, mai aless de când l-a întâlnit pe tatăl fetiței sale, pe Mircea.

Sore a recunoscut totul. Cui îi datorează artista faptul că l-a cunoscut pe fostul ei partener
Instagram

Sore și Alina Eremia au rămas prietene după terminarea serialului

Între Sore și Mircea a fost dragoste la prima vedere, iar vedeta îi datorează totul bunei sale prietene, Alina Eremia. Alina se pare că a fost responsabilă de crearea legăturii dintre cei. Lucrurile s-au conturat foarte repede și, drept dovadă, cei doi au fost împreună aproape 10 ani de zile. Sore nu s-a căsătorit niciodată și, din păcate, anul acesta a pus punct relației pe care o avea cu Mircea.

„L-am cunoscut prin Alina Eremia. Alina Eremia „Cupidon”. Ea e și nașa copilului, că am două nașe. Pe Roxana, cea mai veche și cea mai bună prietenă și pe Alina. Dacă Alina nu ar fi avut o idee, într-o seară, nu aș fi ajuns aici, cu Erin în brațe.

Chiar îi datorez totul. I-am spus și de fiecare dată o să-i spun, când o să am ocazia, că îi sunt recunoscătoare. Mi-a schimbat viața cum nu se putea mai frumos”, a spus Sore în podcastul lui Damian Drăghici.

 

@video.clipuri1 #sore #soremihalache #podcast #fyp #interviu #damiandraghici #fypシ ♬ original sound – video.clipuri1


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro