Reclamă

Peste 70% dintre români sunt de părere că au fost expuși știrilor false, conform unui sondaj de opinie publicat miercuri. În plus, aproape jumătate dintre respondenți cred că mass-media nu reflectă complet evenimentele internaționale esențiale.

Potrivit News.ro, mai mult de 48% dintre români consideră că multe lucruri importante se întâmplă la nivel mondial, despre care oamenii obișnuiți nu sunt informați niciodată, iar un procent similar crede că politicienii nu dezvăluie adevăratele motive din spatele deciziilor lor.

De asemenea, peste 45% dintre români sunt convinși că deciziile politice sunt influențate de organizații secrete, în timp ce peste 30% cred că rezultatele alegerilor din țările democratice sunt manipulate și nu reflectă votul real al populației. Mai mult de jumătate dintre cei intervievați afirmă că sunt înclinați să creadă în teoriile conspiraționiste, susținând că evenimente fără legătură aparentă între ele sunt, de fapt, rezultatul unor activități secrete.

La întrebarea despre cât de des întâlnesc știri sau informații despre care cred că denaturează realitatea sau sunt false, 19% au răspuns că rar sau niciodată, 17,9% de mai multe ori pe lună, 17,7% cel puțin o dată pe săptămână, 26,1% în fiecare zi sau aproape în fiecare zi, iar 11% de mai multe ori pe zi. Un procent de 7,7% nu au putut aprecia, iar 0,6% nu au răspuns.

Dintre cei care afirmă că rareori sau niciodată nu întâlnesc știri despre care cred că denaturează realitatea sau sunt false, fac parte, în special, votanții PSD și PNL, persoanele cu educație primară, cei inactivi potențial activi, gulerele albastre și locuitorii din urbanul mic sau din rural.

Pe de altă parte, categoriile care declară cel mai des că întâlnesc de mai multe ori pe lună astfel de știri sau informații sunt: persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani, cei cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din București și angajații la privat.

Votanții USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu vârsta între 30 și 44 de ani, cei cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din urbanul mare și angajații la stat sunt printre cei care declară că întâlnesc cel puțin o dată pe săptămână știri despre care cred că denaturează realitatea.

În schimb, votanții AUR, persoanele peste 60 de ani, locuitorii din urbanul mic și din regiunea Vest sunt cei care spun cel mai des că întâlnesc în fiecare zi sau aproape în fiecare zi astfel de știri.

Sondajul de opinie a fost realizat în luna iunie de INSCOP Research, la comanda Agenției de presă News.ro, pe un eșantion de 1.100 de persoane, având o eroare maximă admisă a datelor de +/- 2,95%.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro