Noile măsuri privind distanțarea socială reprezintă o provocare pentru toți întreprinzătorii, care au o afacere, în care este nevoie ca acestea să fie puse în practica.

Proprietarii unui restaurant din Amsterdam au reușit să întoarcă această situație în favoarea lor, astfel că măsurile la care s-au gândit le-au adus o listă lungă de rezervări dinainte de a redeschide afacerea, în noua formulă.

Restaurantul vegan Mediamatic ETEN și-a dorit o soluție creativă, care să pună în valoare farmecul locului, situat pe marginea unui lac pitoresc, nu să facă oamenii să se simtă izolați, în timp ce respectă regulile impuse de autorități, pentru distanțarea soacială. Astfel, proprietarii au apelat la ajutorul unei companii de design.

Soluția găsită a fost amplasarea pe pontoanele de pe marginea lacului a unor separeuri romantice de sticlă, unde se poate sta în siguranță, cu o vedere superbă și fără a avea senzația de izolare.  Separeurile amplasate pentru început sunt pentru maxim 3 persoane, dar în funcție de cerer și de durata pe care vor fi prelungite restricțiile se are în vedere utilizarea unora mai spațioase, pentru familiile numeroase.

Proprietarii speră că vor putea primi clienți, începând cu data de 21 mai, anunțată de autoritățile din Olanda pentru redeschiderea restaurantelor. Până atunci, proprietarii speră că vor fi gata toate pregătirile pentru cele cinci „sere” și pentru protecția personalului și a clienților. Rezervările au fost deja făcute pentru ultima săptămână a lunii mai, însă dacă autoritățile nu vor permite redeschiderea acestor afaceri, oamenii vor primi înapoi banii pe rezervări.