Reclamă

Interpreta de muzică populară a trăit experiențe unice în vacanța din Kenya. Alături de fiul și nepoata ei, Sofia Vicoveanca a vizitat mai multe locuri minunate, pe care nu le va uita.

Înainte de a pleca în minunata vacanță, vedeta a avut grijă să își ia toate măsurile de precauție. Pentru a decurge totul conform planului și a se asigura că nu vor exista probleme, Sofia Vicoveanca s-a consultat cu medicul Adrian Streinu Cercel.

Vacanță de neuitat pentru Sofia Vicoveanca

Propunerea fiului ei de a merge în Kenya a încântat-o pe artistă, încât a fost de acord. În urmă cu 57 de ani, Sofia Vicoveanca a fost plecată cu Ansamblul, iar cu acea ocazie a vizitat Ghana, Nigeria, Congo și Zair. De această data însă, a avut ocazia de a merge și în Kenya.

„Excursia asta mi-a umplut sufletul de bucurie! Atât de mult încât mi-am propus să încerc să le mai propun oamenilor încă ceva aparținând Sofiei Vicoveanca. Că or fi cântece noi sau vreo carte de poezii, încă nu știu. Dar sigur voi reveni cu ceva pentru fanii mei de peste tot!

Am întâlnit un exemplar absolut superb de girafă. Care m-a lăsat fără replică. Avea un gât atât de lung, încât pot să spun că ajungea la înălțimea unui bloc cu șase etaje de prin părțile noastre. Nu am văzut și nici nu cred că o să mai văd așa ceva! Apoi, am avut parte de o întâlnire cu o turmă de elefanți. Iar unul dintre ei, probabil mai curios, s-a apropiat de mașina noastră. Am ieșit prin chepengul mașinii și am început să-i vorbesc. În limba română, desigur! Și foarte calm. Ei bine, oameni buni, elefantul s-a oprit și m-a ascultat cu multă atenție o vreme!”, a spus artista, potrivit impact.ro

social media

Sofia Vicoveanca: „M-a popăvățuit să fac tratament împotriva malariei”

Artista a apelat la ajutorul medicului Adrian Streinu Cercel, pentru a o informa cee ace este nevoie să facă. Medicul a sfătuit-o să facă un tratament împotriva malariei. Interpreta de muzică populară a declarant că momentan se simte bine și nu crede că vor exista probleme.

„M-a povățuit să fac tratament împotriva malariei!Am luat special legătura cu domnul doctor Adrian Streinu-Cercel și i-am spus cine sunt și ce vreau. Foarte amabil, el m-a povățuit spre ce tratament să înclin, unul împotriva malariei. Așa se face că am luat ceva medicamente pentru combaterea acestei boli, iar tratamentul îl închei zilele astea, la o perioadă de câteva zile după revenirea acasă! Sunt foarte bine și nu cred că vor exista probleme.”, a mai spus Sofia Vicoveanca, potrivit surse citate


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro