Vineri, Societatea de Transport Bucureşti (STB SA) a decis închiderea unor centrele de vânzare şi recomandă metode alternative de plată a călătoriei. Această decizie a fost anunțată printr-un comunicat, de Primăria Capitalei. Măsura intră în vigoare de luni, 23 martie.

Decizia a fost luată de STB în contextul actual generat de pandemia coronavirusului. Aceștia anunță că vor fi deschise doar 60 de centre, iar orarul de funcționare este  6.00-20.00 în timpul săptămânii şi între orele 8.00-15.00 în weekend.

„Astfel, vor continua să funcţioneze centrele din zonele cele mai tranzitate de public, precum şi cele din punctele esenţiale ale oraşului, precum Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni. Majoritatea punctelor de vânzare ce rămân deschise începând de luni sunt cele de emitere şi reîncărcare carduri (49), de unde se pot procura toate titlurile de călătorie, inclusiv abonamente cu preţ întreg şi redus, cu înregistrarea imediată în sistem, iar 11 centre vor fi de tip offline, care pot emite doar carduri de transport nenominale sau pot reîncărca pe orice tip de card orice titlu de călătorie, dar fără preţ redus”, a precizat Primăria Municipiului București.

Modalități alternative de plată

STB recomandă călătorilor să achiziționeze biletele prin metode alternative. Acestea sunt: încărcarea online a cardului de transport nominal, plata prin intermediul aplicaţiei de mobil BPay sau plata prin SMS. Aplicaţia gratuită BPay permite achiziţionarea de titluri de călătorie direct de pe telefonul mobil de tip smartphone cu conexiune la internet, fără a fi necesară existenţa unui card de transport.

Toate informațiile referitoare la centrele deschise și metodele alternative de transport le găsiți pe paginade internet oficială a STB SA, www.stbsa.ro.