Cristi Borcea este cunoscut de români atât pentru că a fost un pion principal al Clubului Dinamo, cât şi pentru viaţa controversată care a zguduit des lumea mondenă. De curând, noi informaţii au ieşit la iveală despre căsniciile fostului acţionar al câinilor roşii.
Potrivit Cancan, Cristi Borcea și-a obligat toate soțiile să semneze un act de confidențialitate. Este vorba despre un act legal prin care se menţionează o clauză de confidenţialitate pe care femeile au fost nevoite să o respecte. Mai exact, niciuna dintre soţiile lui Borcea nu au voie să se implice în scandaluri mondene şi să prezinte detalii din intimităţile relaţiei cu acesta.
În urma semnării clauzelor de confidenţialitate, fostele soţii ale lui Cristi Borcea au primit compensaţii băneşti, dar şi afaceri.
Borcea a avut trei căsnicii, dintre care una este actuală. Prima căsătorie a fost cu Mihaela Borcea, în perioada 1998-2011, cea mai lungă căsnicie, iar apoi s-a căsătorit cu Alina Vidican, până în 2016. A treia căsătorie este din 2018 până în prezent, cu Valentina Pelinel.