Reclamă

Fenomenul emigrărilor ilegale stârnește îngrijorare. Tot mai multe cazuri în care migranții își pierd viețile în încercarea de a traversa teritorii au avut loc în ultimul an. De data aceasta sute de senegalezi au fost dați dispăruți în apele mării. Toți erau pasageri pe trei ambarcațiuni care promiteau să îi ducă în alt stat. Din nefericire, aceștia sunt dispăruți pe mare.

Sute de migranți dispăruți pe mare

Într-o încercare de a scăpa de situația instabilă din Senegal, trei ambarcațiuni care transportau peste 300 de migranți au dispărut în timpul călătoriei lor către Insulele Canare.  Astfel, cazul a provocat îngrijorare în rândul oamenilor. Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură vești de la cele trei ambarcațiuni.

După 15 zile de la plecare, familiile celor aflați la bord nu au mai primit nicio veste. Copleșiti de incertitudine, aceștia au încercat prin toate sursele să ia legătura cu migranții. Fără succes însă.

Potrivit organizației Walking Borders, două dintre ambarcațiuni transportau fiecare aproximativ 50-60 de persoane. O a treia ambarcațiune avea la bord aproximativ 200 de migranți.

Toate cele trei ambarcațiuni au plecat din Kafountine, un sat situat în sudul Senegalului. Destinația finală în această călătorie erau Insulele Canare, aflate la o distanță de aproximativ 1.700 de kilometri.

Helena Maleno, reprezentanta organizației Walking Borders, a declarat că familiile celor dispăruți sunt extrem de îngrijorate.

Familiile celor plecați sunt foarte îngrijorate. Sunt în jur de 300 de persoane dispărute din aceeași zonă a Senegalului. Au plecat din cauza situației instabile din Senegal”, a spus reprezentanta organizației.

În ultima perioadă, Insulele Canare, au ajuns destinația spre care majoritatea migranților se îndreaptă. De altfel, de aici, respectiv din largul coastei Africii de Vest, doritorii pleacă și spre Spania. Autoritățile fac eforturi pentru găsirea ambarcațiunilor dispărute însă până acum nu au avut rezultate pozitive.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro