Românii au fost păcăliţi în cea mai grea perioadă a vieţii lor. Asta au descoperit poliţiştii români care au efectuat o serie de percheziţii în comuna Filipeştii de Târg, judeţul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite că falsificau spirt, pe care îl obţineau din lichid de parbriz, potrivit Agerpres.

Ce declară Poliţia Română

„Au fost descoperite mai multe pet-uri având aplicate etichete cu inscripţia ‘Alcool sanitar – dezinfectant pentru uz extern’, despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, neavând miros specific.

De la locaţiile vizate au fost ridicate bunuri ce par a fi falsificate sau substituite, precum şi produse folosite la prepararea acestora, respectiv 40 de sticle a câte 500 ml etichetate, 13 sticle a câte 500 ml neetichetate şi 244 de pet-uri a câte 5 litri cu etichetă specifică soluţiei de parbriz”, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

În această perioadă, Poliţia Română a intensificat activităţile de prevenire, descoperire şi de combatere a ilegalităţilor economice specifice. O acţiune de amploare au desfăşurat poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Prahova, Argeş şi Ilfov, în ultimele două zile, pe linia comercializării dezinfectanţilor medicali, potrivit IGPR.

Ce au găsit anchetatorii

„În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii din Prahova, Argeş, Ilfov, au fost indisponibilizate 2.892 de recipiente alcool sanitar (a câte 500 ml) despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, întrucât datele menţionate pe etichetă nu corespund realităţii. Totodată, produsul nu are un miros specific spirtului medicinal sau unui alcool sanitar, ci emană un miros puternic asemănător diluantului, existând astfel riscul de a pune în pericol sănătatea consumatorilor”, precizează IGPR.