Reclamă

Statele Unite ale Americii au început mai multe verificări după ce, compania Uber şi-a pierdut licenţa în Londra de foarte puţin timp şi a înregistrat astfel pierderi semnificative. În ultimii doi ani, compania a înregistrat un număr alarmant de hărţuiri sexuale, iar scandalul pe această temă se ridică la nivel mondial, chiar din 2018 atunci când s-au înregistrat şi primele plângeri grave şi s-au cerut despăgubiri.

În urma unui raport oficial, se pare că din peste 2 miliarde de călătorii au fost înregistrate 6000 de incidente de hărţuire sexuală, acestea fiind jumătate din partea şoferilor şi jumătate din partea pasagerilor.

Nu s-a menţionat încă ce măsuri va lua Uber în acest sens şi dacă verificările se vor face şi în celelalte ţări.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro