Reclamă

Tragedie totală! Un prezentator de radio, în vârstă de 55 de ani, a murit în timp ce își prezenta emisiunea. Tim Gough era angajat al postului de radio GenX Radio Suffolk. La un moment dat, muzica s-a oprit la jumătatea unei melodii. În câteva minute, muzica a reînceput, însă bărbatul nu a mai fost auzit, scrie Daily Mail. 

Ulterior, după această întâmplare, reprezentanții GenX Radio Suffolk a scris pe o rețea de socializare un mesaj prin care a anunțat că bărbatul în vârstă de 55 de ani a murit. De asemenea, postul de radio a transmis un mesaj de susținere și pentru familia bărbatului. Tim Gough era tatăl unui băiat și iubit de o mulțime de oameni. 

A murit în direct

„Trebuie să vă informăm cu cea mai mare durere că dragul nostru prieten și gazda matinalului, Tim Gough, a murit în această dimineață în timp ce își prezenta programul. Dragostea noastră merge către familia lui, fiul, sora, fratele și mama lui. Tim făcea ceea ce îi plăcea. Avea 55 de ani”, a transmis postul de radio pe pagina sa de Facebook. 

Jurnalistul Jason King, un prieten apropiat al lui Tim Gough, a scris că a primit un apel telefonic în jurul orei prânzului în care a fost anunțat că prietenul lui a murit.  

Șoc total! Un prezentator de radio a murit în direct. Iată ce s-a auzit în timpul tragicului eveniment

„Un om, un domn și un tată minunat. Somn ușor, prietene, a fost un privilegiu să te numesc prieten”, a scris jurnalistul Jason King.

A murit în locul pe care îl iubea

James Hazell, directorul GenX Radio Suffolk, a declarat că prezentatorul de radio a debutat în anul 1986, el având o carieră de peste 25 de ani în domeniu. Din acel moment, Tim Gough s-a dedicat în totalitate carierei sale. De-a lungul celor peste 25 de ani, bărbatul a prezentat emisiuni matinale de tot felul. Britanicul își iubea meserie și se ducea de drag la muncă, locul în care și-a dat și ultima suflare. 

„Cariera sa la radio s-a întins peste un sfert de secol și a început la Radio Orwell în 1986. A continuat să prezinte emisiuni matinale la Saxon Radio și SGR-FM, precum și la Smooth Radio și la diferite alte posturi de radio din East Midland”, a spus James Hazell, directorul GenX Radio Suffolk. 

Din primele informații, se pare că bărbatul a făcut infarct. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro