După China Continentală şi Coreea de Sud, Italia intră şi ea în carantină din cauza noului virus chinezesc după ce doi oameni au murit în doar 24 de ore.

Se pare că 10 oraşe din Lombardia sunt trecute în carantină. Autorităţile au închis toate firmele, magazinele şi şcolile, toate activităţile şcolare, extraşcolare, culturale şi sportive au fost închise.

DE altfel, Spitalul din localitatea Codogno a fost închis pentru că medicii şi infirmierele au intrat în contact cu pacienţi infectaţi.

În oraşul unde coronavirusul cuprinde tot sunt 355 de români.

De altfel, peste 300 de pacienţi şi 150 de angajaţi sunt sigilaţi în spitalul din Schiavonia.

Este posibil ca numărul îmbolnăvărilor de coronavirus să fie din în ce în ce mai mare, până la această oră fiind înregistrate 45 de persoane care au virusul chinezesc, 36 în Lobardia şi 9 în Veneto.

„Ceea ce este important este ascultarea recomandărilor autorităților italiene. Nu este niciun motiv pentru a se panica și a urca în mașină sau în avion să vină în țară. Totuși, cei care decid să plece din zona respectivă către România și vor să facă acest lucru vor trebui să ne informeze. Va trebui să știm pe ce linie aeriană vine persoana respectivă, când sosește în țară, deoarece cu siguranță aici în țară vor fi aplicate anumite măsuri, se va analiza situația care există”, a afirmat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență,  la Digi 24.