Şeful Cancelariei Premierului şi purtătorul de cuvânt al liberalilor vine cu noi acuze asupra social-democraţilor.

Ionel Dancă susţine că PSD a avut un mare interes prin anularea Ordonanţei de Urgenţă 1/2020 care prevede corectarea Ordonanţei 114. Se pare că social-democraţii şi-au salvat propriile venituri şi indemnizaţii prin anularea OUG 1/2020.

„PSD tocmai a anulat la Senat abrogarea măsurilor nocive pentru economie din OUG 114. Nu mai au nicio limită. Pentru a-şi salva indemnizaţiile îngheţate prin OUG 1/2020, parlamentarii PSD au sacrificat măsurile de corectare a prevederilor din OUG 114 incluse în prima ordonanţă a Guvernului PNL din acest an”, a scris Ionel Dancă pe pagina sa personală de Facebook.

„Este tot mai clar pentru toată lumea că este nevoie de un nou Parlament care săsprijine agenda reformatoare a PNL. #Anticipate”, a mai scris Dancă.