Gigi Becali, patronul FCSB, face acuzații nenumărate și afirmă tot felul de lucruri atunci când este nervos. Una dintre declarațiile sale a fost luată în vizor de Federația Română de Fotbal și s-a autosesizat, după ce scesta a spus suma pe care trebuie să o plătească pentru un meci aranjat în sezonul 2017-2018. Becali a afirmat că FCSB s-a încurcat în meciul jucat cu Poli Iași în Copou.

Oficialii ieșeni vor depune un memoriu împotriva lui Becali, iar FRF se va autosesiza și va ancheta blatul eșuat, dezvăluit de patronul FCSB la televizor.

„Rezultatul ăsta e pentru toți cei care aruncă mizerii asupra unor jucători incredibil de buni. Marii cunoscători ai fotbalului românesc aruncă noroi în această echipă. Eu niciodată nu m-am dat la o parte! Când adversarii sunt mai buni ca mine, jos pălăria! Să le fie rușine tuturor celor care au vorbit urât despre echipa asta”, a declarat Marius Croitoru după meciul cu FCSB încheiat cu 2-2.

Valeriu Iftime, oficialul echipei, a intervenit și el la GSP Live: „Prunea mi-a dat mesaj la pauză pe telefonul personal: «Blatiștilor, blatiștilor! Să vă fie rușine, nici pe vremea Cooperativei nu se făcea așa ceva!». Ce prostie! Hai să vedem ce mai spune acum! Eu nu am ce să-i răspund! E momentul să se sesizeze Comisiile! Iată că fotbalul și-a făcut treaba”.

„Istoricul cu FCSB nu ne ajută şi lumea cumva credea că noi avem o anumită prietenie, ceea ce e o prostie fără capăt. Faptul că am luat un punct măcar rupe dinţii colţoşilor care spun că avem ceva special şi am dat puncte FCSB-ului! Nu i-am răspuns lui Prunea, cred că era băut!”, a declarat Valeriu Iftime, patron FC Botoșani.

200.000 și îți dă meciul

Gigi Becali s-a amuzat inițial pe această situație, dar apoi a declarat printr-o intervenție telefonică că nu se mai fac blaturi în fotbal.

„Cum să te mai gândești că există blaturi în fotbal… Eu n-am nevoie să câștig așa meciurile. Asta înseamnă furt și nu vreau să mă duc iar pentru furt!

Dacă voiam să fiu campion trebuia să fac un singur lucru. Trebuia să dau 200.000 de euro când am jucat cu Iaşiul ca să câştig meciul. Atâta mi s-a propus. Mi s-a zis «Domnule, îmi dai 200.000 şi îţi dăm meciul». S-a întâmplat anul trecut, când jucam la Iaşi. Când nu mai au nevoie, fac aranjamente. Dar acum e play-off-ul, iar noi tragem la titlu”, a spus Becali.

Adevăr sau afirmații în vânt?

Atât fostul președinte cât și actualul oficial al grupării din Copou au făcut ieri declarații cu privire la comentariile patronului FCSB. Aceștia spun că Becali face acuzații foarte grave și trebuie probate.

„Sunt acuzații foarte grave și ele trebuie probate! Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva la club cât eu am fost acolo. Niciodată eu nu voi fi de acord să se întâmple astfel de lucruri. Nimeni nu mi-a spus vreodată așa ceva. Trebuie să facem o anchetă internă, iar cei vinivați să răspundă”, a comentat Adrian Ambrosie.

„Acuzaţiile domnului Becali sunt foarte grave şi trebuie probate! În paralel, voi demara o anchetă internă la club. Eu am toleranţă zero pentru astfel de practici. Dacă vor fi vinovaţi, aceştia trebuie să plătească, indiferent de nume!”.