Smiley a fost deranjat din cauza mesajului RO-Alert. Artistul a primit mesajul chiar în toiul nopții, mesaj în care era avertizat despre condițiile meteo. Fiica sa cea mică s-a speriat din cauza acestui mesaj.
Recent, Smiley nu a mai putut să se abțină și a răbufnit pe rețelele de socializare. Acesta a povestit nervos ce s-a întâmplat cu o seară în urmă. Așadar, iubitul Ginei Pistol a fost extrem de deranjat de faptul că a primit mesajul RO-Alert chiat în mijlocul nopții, legat de condițiile meteo. În cele din urmă, micuța Josephine, fiica sa cea mică, s-a trezit din somn și a început să plângă.
„Nu știu despre voi, dar aseară, în liniștea nopții, am primit RO-Alert de ploaie. Am ajuns să primim alerta că începe ploaia. Cum să fim mă așa? Doamne ferește. În halul ăsta am ajuns?! Te panichezi, alergi prin casă de nebun, se trezește copilul, începe să plângă. E ceva, Doamne Ferește… Ce facem mă cu alertele astea de ploaie?!”, a spus Smiley pe una dintre rețelele de socializare.
Totuși, artistul consideră că astfel de mesaje sunt inutile, mărturisind că este absurd ca autoritățile să emită RO-Alert la o oră atât de târzie din noapte, doar pentru simplul motiv că începe ploaia.
Capitala a fost sub cod portocaliu de ploi torențiale și vijelie
În Capitală au fost doborâți mai mulți copaci și trântiți peste mașini din cauza vântului puternic. ANM a emis duminică seara cod portocaliu de ploi torențiale și vijelie.
București a fost sub codul portocaliu de vreme rea până la ora 23:50. Mai mult, alte 12 localități din județul Ilfov au fost sub cod roșu, care a fost valabil până la ora 23:30. Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări pentru Capitală; prima a intrat în vigoare de la ora 21:30 până la ora 23:00 și a doua, prelungire a celei dintâi, valabilă până la ora 23:50.