Smiley a fost mult timp unul dintre cei mai râvniți burlaci de la noi din țară. Chiar dacă acum are o relație frumoasă cu Gina, asta nu înseamnă că duce lipsă de admiratoare. Andrei este un bărbat diplomat și asumat și nu s-a ferit niciodată să spună lucrurilor pe nume, inclusiv în situația în care trebuie să vorbească despre fostele lui partenere.
Smiley, numai cuvinte frumoase la adresa Laurei Cosoi
Artistul a fost mereu un cuceritor, iar stilul a fost întotdeauna de partea lui. Înainte de a forma un cuplu cu Gina Pistol, Smiley a mai avut iubite cunoscute, iar una dintre cele mai mediatizate relații de dinaintea celei cu Gina a fost cea cu Laura Cosoi. Cei doi au format mult timp unul dintre cele mai frumoase cupluri de la noi și, deși mulți îi vedeau în fața altarului, Smiley și Laura au decis să pună capăt amiabil relației. Smiley și Laura au avut o relație mai bine de cinci ani, iar asta i-a făcut să se cunoască foarte bine și, aparent, să își amintească unul de altul și peste ani buni.
Asta i s-a întâmplat lui Smiley acum câteva săptămâni la PRO TV când pe scena show-ului în cadrul căruia este jurat a apărut o concurentă care semăna izbitor cu Laura Cosoi. Asemănarea nu a observat-o doar artistul, ci și Raluka, colega sa de la masa juriului. Artistul nu s-a putut abține și a simțit nevoia să facă câteva afirmații despre fosta lui parteneră; declarații care ar putea s-o facă geloasă și pe Gina Pistol
”Da, semăna un pic cu Laura, dar nu atât de tare. Cu Laura Cosoi. Mi se părea că are direct fața Laurei când era ea mai mică. Laura e o femeie mișto. Recunosc, am gusturi bune la femei. Sunt eu dobitoc pe alocuri, dar asta e…”, a spus Smiley.