Este al doilea an consecutiv când Gina lipsește din proiect.

De ani de zile, fanii „Asia Express” s-au obișnuit ca Gina Pistol să fie cea care conduce concurenții în cea mai mare provocare. De mai bine de doi ani, însă, prezentatoarea a decis să se dea un pas în spate. Locul ei a fost preluat de Irina Fodor, care s-a adaptat uimitor de repede.

De când este pe micile ecrane, Gina Pistol a bifat unele dintre cele mai de succes proiecte. După ce s-a alăturat familiei de la Antena 1, vedeta a început să fie din ce în ce mai mult pe val. A primit emisiuni în prime time, emisiuni de succes, iar „Asia Express” a fost o adevărată provocare.

Când a primit propunerea, Gina nici nu a stat prea mult pe gânduri. Emisiunea îi oferea tot ce își putea dori, de la partea financiară, la experiență și adrenalină. Faptul că a fost mereu adepta aventurii a ajutat-o foarte mult, dar asta nu înseamnă că i-a fost ușor.

De mai bine de un an, în viața ei a apărut micuța Josephine, iar asta a venit la pachet cu anumite schimbari. Gina a preferat să pună planul familial pe primul loc și a renunțat la tot ce înseamnă profesional. Inițial, i-a fost foarte greu, dar, încetul cu încetul, s-a obișnuit cu rolul de mamă.

Smiley a spus adevărul. De ce a refuzat Gina Pistol să mai prezinte „America Express”
Social media

Gina Pistol se dedică 100% familiei

Un mare ajutor în acest proces a fost chiar partenerul ei, Smiley. Artistul i-a fost alături în fiecare moment și a înțeles că viața Ginei nu va mai fi la fel. Pentru a o ajuta să nu piardă contactul cu lumea profesională, acesta a început să o integreze în proiectele lui și pare că i-a prins foarte bine.

Gina pistol a apărut în videoclipurile lui Smiley, a fost cu el la multe filmări, la studioul de înregistrări și nu numai.

„Noi suntem și foarte împreună, așa. Adică mergem împreună peste tot. Eu, când am treabă în afara țării, plecăm împreună. Vin după mine la clip, la studio, adică noi stăm… Mie îmi place foarte mult să vină cu mine, ne-am și învățat toți trei, împreună”, a spus Smiley pentru Impact.

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.