Reclamă

Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate, duminică, la Stuttgart, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, în primul meci din grupa C a turneului final EURO 2024.

Danezii au dictat jocul în primul sfert de oră şi au deschis scorul în minutul 17, prin Christian Eriksen, care a primit în careu de la Jonas Wind. Cu acest gol, Eriksen, la 32 de ani şi 123 de zile, a devenit cel mai vârstnic marcator al danezilor la un turneu final de Euro, conform news.ro.

Slovenii au reacţionat şi au fost mai prezenţi în atac, dar la pauză Danemarca a intrat cu un avantaj de un gol. Slovenii au cerut penalti în minutul 51, pentru un presupus henţ, iar un minut mai târziu pentru fault în careu, dar arbitrul nu a acordat nimic în ambele cazuri.

Christensen a fost aproape de gol în minutul 54, iar Sporar a ratat egalarea incredibil, din faţa porţii, în minutul 75. A urmat bara lui Sesko, din minutul 76, pentru ca slovenii să reuşească egalarea în minutul 77, la şutul lui Janza din afara careului, uşor deviat de Morten Hjulmand. Elevii lui Matjaz Kek au dominat finalul de meci, dar nu au mai marcat și meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.

SLOVENIA: Oblak – Karnicnik, Drkusic, Bijol, Janza – Stojanovic (Verbic 67), Cerin, Elsnik (Stankovic 75), Mlakar (Celar 75) – Sporar (Brekalo 90+5), Sesko (Kurtic 90+5). SELECŢIONER: Matjaz Kek.

DANEMARCA: Schmeichel – A. Christensen, J. Andersen, Vestergaard – Bah, M. Hjulmand (Delaney 89), C. Eriksen, Hojbjerg (Norgaard 83), V. Kristiansen (Maehle 78) – R. Hojlund (Poulsen 83), Wind (Dolberg 83). SELECŢIONER: Kasper Hjulmand.

Cartonaşe galbene: Stojanovic 53, Celar 85 / M. Hjulmand 49

Danemarca rămâne însă neînvinsă în duelurile cu Slovenia, cu cinci victorii şi două egaluri. În grupa preliminară, cele două au terminat cu acelaşi număr de puncte (22), danezii câştigând grupa după 1-1 în deplasare şi 2-1 acasă, conform Agerpres.

Danemarca are doar două partide la EURO din cele 34 susţinute în care nu s-a marcat, cu Italia în 2004 şi cu Anglia în 1992. Următoarele partide din Grupa C vor avea loc pe 20 iunie: Slovenia – Serbia şi Danemarca – Anglia (Frankfurt, 19:00).


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro