În această săptămână s-ar putea decide ca Slovacia să vină în ajutorul Ucrainei. Mai exact, a fost lansată ideea ca Slovacia să furnizeze Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană S-300, de producţie sovietică. Însă, această ipoteză a stârnit numeroase controverse și întâmpină o opoziție puternică.
Săptămâna aceasta va marca vizita Secretarului american al Apărării, Lloyd Austin la Bratislava. În acest sens, printre altele, premierului slovac Eduard Heger a declarat că se va discuta „probabil” şi despre posibilitatea ca Slovacia să furnizeze sistemul de apărare aeriană către Ucraina.
„Presupun că se va discuta (despre trimiterea S-300 în Ucraina). Trebuie să înţelegem foarte clar că securitatea teritoriului este de o importanţă capitală. Nu poţi preda niciun echipament, dacă nu ţi-ai garantat propria securitate, Este vorba de a susţine şi de a consolida, inclusiv moral, Ucraina. Şi, în acelaşi timp, este vorba de a oferi ajutor în limita posibilului”, a declarat premierul Eduard Heger.
Ideea de a trimite sistemul de rachete S-300 în Ucraina a întâmpinat o opoziție puternică. Fostul premier Robert Fico a declarat că acest lucru ar lăsa Slovacia fără protecție în spațiul aerian și are însemna implicare activă a țării în război.
Cheia, ajutor militar pentru Ucraina
Săptămâna trecută Cehia a anunțat că vine în ajutorul Ucrainei. Mai exact, țara deja a trimis armament și muniție. Ministrul apărăii, Jana Cernochova, a declarat că până acum au fost deja trimise echipamente militare în valoare de cel puţin 725 de milioane de coroane (29 de milioane de euro).
„Cred că vom creşte de cel puţin două ori această valoare”, a mai declarat Jana Cernochova.
De asemenea, discuții despre ajutorarea Ucrainei au fost și în Polonia. Săptămâna trecută s-a vorbit despre ipoteza că Polonia să furnizeze Ucrainei avioanele sale de fabricație rusă și să primească în schimb aeronave de luptă americane. Însă, ideea nu a fost susținută în prima fază de senatorii americani, iar ulterior a fost respinsă în mod oficial și de Varșovia.