Încă un caz în care cadrele didactice agresează elevii a ieșit la iveală în Pitești. De această dată este vorba despre o educatoare care lucra la o creșă. Una dintre fetițele ce fusese lăsată în grija acesteia a ajuns acasă cu vânătăi, așa că părinții au anunțat autoritățile.
Se pare că educatoarea s-a angajat în urmă cu trei luni la creșă, iar bănuielile asupra comportamentului acesteia au început să se apară în urmă cu patru săptămâni. Totul a pornit de la o fetiță de numai 3 ani, care a ajuns acasă cu vânătăi. Micuța le-a povestit părinților ce s-a întâmplat, așa că tatăl acesteia a mers la Poliție.
„Acuza niște dureri în jurul zonei intime, soția a întrebat-o ce s-a întâmplat, i-a spus că a lovit-o doamna Petruța, care era educator, pur și simplu a luat-o și a trântit-o pe oliță. A început să plângă și i-a spus să tacă, că dacă nu, o dă afară.”, a declarat tatăl fetiței, potrivit stirileprotv.ro.
Se pare că acest episod nu ar fi fost singular, potrivit spuselor părinților. Aceștia au încercat să discute cu educatoare, însă nu au ajuns la un numitor comun.
„Cu mâna în gâtul fetiței mele. (…) Nu știu ce avea dânsa de gând. O singură dată a vorbit soția și a spus că nu-și amintește nimic.”, a mai declarat tatăl fetiței.
Ce se va întâmpla cu educatoarea
Mai întâi, tatăl fetiței a discutat cu conducerea instituției și fost sfătuit să meargă la poliție. Acesta s-a gândit că se poate rezolva problema astfel, însă după a aflat ce se întâmplă cu adevărat la creșe, a mers direct la autorități.
Se pare că, în urmă cu o săptămână, o supraveghetoare care fusese desemnată să nu o lase niciodată singură pe educatoare cu copiii i-a spus acestuia lucruri ce l-au înfuriat așa că a mers la Poliție. Acum, conducerea instituției a demarat o anchetă disciplinar și de asemenea au intervenit și oamenii legii.
În urma cercetărilor, educatoare a fost reținută, însă, pentru că și ea are un copil mic, magistraţii au decis ca aceatsa să fie cercetată sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.
„Din cercetări s-a stabilit faptul că femeia, în calitatea de angajat al unei instituții care asigură îngrijirea copiilor de până la vârsta de trei ani, ar fi agresat fizic minori pe care îi avea în grijă.”, a declarat, Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș.