Numărul cazurilor de gripă și viroze a crescut în ultima perioadă, motiv pentru care medicii au tras un semnal de alarmă.

Anul acesta, sezonul gripal a început mult mai devreme decât în mod obișnuit. Spitalele de pediatrie sunt pline de copii răciți, și, din păcate, s-au înregistrat și cazuri de deces în rândul adulților bolnavi de gripă. 

În spitalele din București se prezintă cei mai mulți pacienți ce prezintă simptome de gripă, iar medicii susțin că vârful epidemiei va fi atins la jumătatea lunii ianuarie. Din păcate, de la o zi la alta situația devine din ce în ce mai gravă. 

Numărul cazurilor de gripă și de viroze respiratorii, în creștere

Spitalele din toată țara sunt tot mai pline, însă cei mai mulți pacienți se prezintă la camerele de gardă a unităților sanitare din Capitală. Pe locul doi se află județul Buzău. Medicul Bogdan Micu, șeful Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău, a vorbit despre diferența dintre cazurile de viroză respiratorie și gripă. 

Potrivit medicului, în cazul gripei, febra este destul de mare și nu scade la administrarea tratamentului cu antitermice, iar durata este de peste 2 3 zile. În ceea ce privește viroza, febra scade în momentul în care ne administrăm antitermice și nu este atât de înaltă ca în cazul gripei. De asemenea, durata este mult mai scurtă, cum ar fi o zi, jumătate sau maxim 2 zile. 

Situație alarmantă în România! Numărul cazurilor de gripă și viroze respiratorii, în creștere. Ce spun medicii
Sursa: Social media

Recomandările medicilor

Medicul din Buzău le recomandă tuturor persoanelor să țină cont de aceleași măsuri care erau aplicate și în timpul pandemiei de Coronavirus. Primul pas pe care trebuie să îl facem este să purtăm din nou masca de protecție și să evităm aglomerațiile. În ceea ce privește persoanele care suferă de boli cronice sau care se află în categoriile de risc ele trebuie să evite să meargă în zone unde sunt prea mulți oameni. Să nu uităm despre igienă spălarea mâinilor este extrem de benefică. 

Din cauza cazurilor atât de multe de gripă și de viroze respiratorii, spitalele din România au început să introducă măsuri pentru a combate răspândirea infectărilor. Un spital din Giurgiu, de exemplu, a luat o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea virusului gripal. Vizitele sunt permise doar în intervalul orar 16-18 și este admisă maxim o persoană pe zi pentru cel mult 15 minute. 

De asemenea, la intrarea pe fiecare secție în parte, oamenii vor trebui să își ia botoși și halate de unică folosință.