O poveste de dragoste a doi tineri din Baia Mare s-a transformat într-un tragedie. Un tânăr de 21 de ani s-a sinucis după ce iubita sa, în vârstă de 16 ani i-a spus că îl părăsește. Relația lor începuse în urmă cu doar trei săptămâni, iar tânărul nu a putut accepta faptul că adolescenta nu îl mai dorește. Tânărul a lăsat un bilet de adio în care explică de ce a recurs la gestul extrem. Familia este în stare de șoc, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru tânărul din Baia Mare.
Tânărul de 21 de ani și-a pus capăt zilelor din cauza iubitei
Se pare că băiatul se îndrăgostise atât de mult de fata de 16 ani încât nu a putut suporta faptul că l-a părăsit. Tânărul vedea relația mai mult decât o simplă legătură amoroasă și se gândea să se căsătorească cu ea atunci când va împlini 18 ani. Minora nu avea același planuri, așa că s-a despărțit de el.
Tânărul se afla în casa părinților și a găsit o funie cu care și-a pus capăt zilelor. În acest timp, băiatul s-a filmat și a lăsat un mesaj de adio. Ulterior, acesta a distribuit videoclipul familiei, prietenilor, dar și iubitei, care au fost șocați de gestul extrem.
„Adio. Să știi că te-am iubit mult. Ai însemnat tot ce am avut mai mult pe lumea asta. Ai fost tu, fericirea mea care mi-ai adus fericire în viața asta. Și îmi pare rău că o trebuit să ajung la treaba asta. Te iubesc mult”, a transmis tânărul.
La scurt timp, la fața locului au ajuns medicii, dar nu au mai putut să îl salveze. După ce decesul a fost confirmat, iubita de 16 ani a postat un mesaj în care exprimă durerea.
„Te-ai dus pe nedrept badea meu, nu știu de ce ai ales asta. Te am iubit, te iubesc și te voi iubi toată viața. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, iubirea mea. Nu te voi uita toată viața mea, m-ai lăsat cu un gol în suflet, nimeni și nimic nu o să schimbe asta. Îngerule, te voi purta în suflet pentru tot restul vieți mele”, sunt cuvintele fostei iubite ale tânărului, postate într-un mesaj pe Facebook.