Toată lumea o cunoaște pe chef Patrizia Paglieri ca fiind o persoană veselă, optimistă și jovială. Pare că nimic nu o poate doborî pe aceasta, însă a existat un moment în viața sa în care a simțit că nu mai poate și că este vulnerabilă.
Patrizia a mărturisit că cel mai greu moment din viața sa a fost când și-a pierdut părinții. Acestea au fost singurele momente când chef-ul a vărsat lacrimi amare. În rest, Patrizia este o femeie puternică care face față cu brio greutăților vieții.
„M-au întristat rău de tot..”
„Moartea părinților mei au fost singurele momente în care am fost vulnerabilă, care m-au întristat rău de tot, au fost singurele dăți când am plâns.” a mărturisit Patrizia Paglieri pentru Fanatik
Patrizia nu a simțit niciodată că a ajuns la capătul puterilor și că nu mai are resursele necesare pentru a-și continua viața. Ori de câte ori simte că se află la pământ, aceasta renaște ca pasărea phoenix și merge mai departe.
„Niciodată nu am zis că nu mai pot, pentru că atunci când nu mai poți, mai poți puțin. Eu mă încurajez singură, încerc să fac într-un fel, să fiu foarte bine așa cum sunt în acel moment. Bunica mea avea o vorbă pe care aș traduce-o cam așa: “sacul strâns și bine legat, să fii numai tu cu sacul”, adică, să nu te întinzi mai mult decât ți-e plapuma. Mai bine fac puține și cu mare plăcere.” a mai spus aceasta pentru sursa citată
Aceasta recunoaște că a moștenit din partea mamei sale tăria de caracter care a trecut și ea prin multe greutăți ale vieții. Optimismul a caracterizat-o dintotdeauna pe Patrizia. În plus, faptul că este o mamă singură o obligă oarecum să fie o persoană puternică.
„Da, sunt puternică. De la mama am învățat acest lucru. Ea a trecut prin multe, mereu erau optimistă și m-a învățat că mereu să mă uit înainte, niciodată în spate. Plus că am fost o mamă singură, trebuia să fiu puternică.” a declarat chef-ul pentru aceeași sursă